„Mamele din Moldova, care gătesc din toată inima mâncăruri tradiționale pentru cei dragi, păstrând astfel tradițiile culinare” vor fi premiate de Maggi. Până pe 31 iulie, „orice produs Maggi Secretul Gustului de 75 de grame poate aduce zilnic unul dintre cele trei premii de 100 de euro” aflăm dintr-un comunicat. Înscrierea în tragerea la sorți se face prin trimiterea codului unic de pe ambalaj prin SMS la numărul 1866. Promoția se desfășoară și în județele Moldovei, inclusiv Suceava, iar valoarea totală a premiilor este de 38.280 lei. Invitația firmei face cunoscut că, astfel, vor fi răsplătite „mamele care îl fac pe Ștefan mare”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii