„Școala pentru femei”: șanse de ocupare profesională și competențe de dezvoltare a propriilor afaceri

Asociația Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii Suceava a lansat proiectul „Școala pentru femei”, proiect care, potrivit președintei Liliana Agheorghicesei, constituie un punct de plecare pentru optimizarea facilitării intrării femeilor pe piața muncii.
 

„Nivelul de instruire și abilitățile dobândite de femei în perioada implementării proiectului, cât și după finalizarea acestuia, vor contribui la creșterea potențialului economic și social de la nivel local, regional și național, la dezvoltarea afacerilor și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Liliana Agheorghicesei cu prilejul conferinței de lansare. Conform președintei, proiectul își propune să contribuie la promovarea principiului egalității de șanse pe piața muncii, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, asigurându-se accesul la acesta al reprezentantelor sexului feminin, indiferent de etnie, apartenență religioasă, naționalitate, categorie socială ori dizabilități. De asemenea, proiectul urmărește să răspundă exigențelor și normelor europene și internaționale în vigoare, în ceea ce privește nevoile de integrare a grupurilor vulnerabile și de combatere a discriminării; să asigure femei mai bine pregătite, pentru a face față provocărilor prezente și viitoare și, nu în cele din urmă, să contribuie la creșterea nivelului de ocupare, coeziune socială și incluziune. Pe de altă parte, programul de consiliere și formare profesională va contribui la creșterea șanselor de ocupare profesională a femeilor, cât și la creșterea competențelor acestora de a-și dezvolta afaceri proprii. Totodată, proiectul va contribui la scăderea perioadei de inactivitate a femeilor, la integrarea și reintegrarea lor pe piața muncii. „Prin informarea și consilierea oferite femeilor va crește încrederea acestora în capacitățile proprii de a-și găsi un loc de muncă, de a avansa în carieră, de a reuși să împace viața profesională cu cea de familie, de a începe o afacere proprie”, a explicat Liliana Agheorghicesei. Parteneri în proiectul finanțat prin POSDRU, Axa prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.3 „Promovarea egalității de șanse pe piața muncii” sunt Patronatul Tinerilor Întreprinzători Suceava, Lust Expert S.R.L. Suceava, Consiliul Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Harghita și Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj. Vizate sunt Regiunile de Dezvoltare Nord-Est, Centru și Nord-Vest, durata de implementare este de 17 luni, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 7,66 miliarde de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI