La câte capturi reușesc zilnic Poliția de frontieră și poliția „de obște” este de imaginat că scapă și către interiorul țării destule țigări încât să facă dură concurența cu producția românească de asemenea otravă oficială. Și apoi se câștigă prea bine pentru ca tentația de a face contrabandă să nu crească. Întrebam un personaj important al Vicovului de Sus dacă acolo se resimte în vreun fel infuzia de capital provenită din contrabanda cu țigări. A evitat să răspundă, dar parcă lucrurile merg într-acolo, căci curajul de a sfida legea și autoritățile al unora dintre membrii orașului poate avea explicație și creșterea veniturilor, care la Siret, la vremea exploziei contrabandei cu țigări, umplea orașul cu BMW-uri. Mașini străine și aici, la Vicov sau Straja, pline cu țigări, urmăriri ca-n filme, cu focuri de armă, trase în sus sau în pneuri, case transformate în depozite de țigări, o forfotă de persoane venite din toată țara să se aprovizioneze, capturile aproape zilnice din zonă, care nu descurajează făptuitorii însă, și altele, și altele, par a trăda o atmosferă contaminată de spectrul câștigului ușor. Să ne întoarcem însă la truismul din debutul acestor rânduri. Karl Wagner, unchiul, cernăuțean rămas după război în Germania, pierduse un picior în Normandia, la debarcarea aliaților. A fost prizonier la francezi. La reîntoarcerea în Germania s-a stabilit la Bad Hersfeld, undeva aproape de granița cu Germania Democrată. Făcea contrabandă cu țigări americane, trecând granița la „ruși” (așa-i numea pe nemții ocupați), unde vindea țigările și se întorcea cu salam sau altele asemenea, rar câte o sticlă de votcă, că era foamete în Germania federală. Făcea contrabandă într-un picior, în cârje, atât de flămând era. Iar pericolele erau reale, căci grănicerii sovietici trăgeau întâi și abia după aceea somau. Nimic nu-i nou sub soare, numai că motivele pentru care se face aici contrabandă cu țigări nu prea seamănă cu cele ale Germaniei anilor de după război.
Deși este un truism, îl folosim și noi în cele ce urmează. Așadar, nimic nu-i nou pe lumea aceasta. Nici măcar (știu că veți zâmbi…) în materie de contrabandă și, mai ales, de cea cu țigări, care domină acest est al Europei și care reprezintă una dintre problemele grave cărora trebuie să le facă față paznicii graniței estice a Uniunii Europene. Nu știu dacă Polonia se confruntă cu aceleași probleme cărora noi trebuie să le facem față, dar România este mereu confruntată cu tentația de trecere frauduloasă peste graniță a cantități mai mici sau mai mari, după curaj, de țigări. Asta de către întreprinzătorii mărunți. Cei mari, fie găuresc buștenii care vin din Ucraina pentru a camufla importante cantități de țigări, fie cară de-a dreptul cu TIR-urile, cum zice folclorul local, beneficiare fiind, conform aceluiași, mai degrabă partidele avide de bani.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii