Matei Visniec (Foto: Sebastien Botella)
La ediția întâi, am avut ocazia să vedem una din piesele dvs. montată la Teatrul Na-țional din Craiova, am urmărit și evoluția unei companii americane. Ce surprize ne-ați rezervat anul acesta? – Mi-am dorit să propun anul acesta un fel de privire mai nuanțată asupra artelor scenei. Motiv pentru care am invitat o companie de clovni din Franța (care joacă și la Festivalul de teatru de la Sibiu), o trupă de actori români care utilizează marionete, un spectacol al Teatrului Național din Iași care implică o scenografie extrem de interesantă… Îi invit deci în special pe tineri în lumea limbajelor teatrale, doresc să-i fac să descopere frumusețea clovnilor triști, magia marionetelor pentru adulți, complexitatea unui spectacol precum cel care vine de la Iași, cu piesa mea „Negustorul de timp”, care se joacă de fapt pe un imens cadran de ceas… Mai adaug aici și propunerea interesantă din spectacolul „Angajăm profesionist” (după piesa mea „Angajare de clovn”) cu numere de pantomimă și de acrobație. Iată-ne deci în plină panoplie a artelor scenei, despre care doresc de asemenea să discutăm cu publicul, după fiecare spectacol… – Piesa „Negustorul de timp”, montată de Ovidiu Lazăr la Teatrul Național din Iași, se joacă de aproape cinci ani. Care ar fi argumentele acestui interes pentru ea, în fond al acestui succes? – În primul rînd prin frumusețea spectacolului. Totul s-a închegat bine în acest spectacol, Ovidiu Lazăr a avut idei formidabile, actorii sunt excelenți, iar textul… cred că este de mare actualitate. Nu vreau să dezvălui „intriga” dar, așa cum o arată și titlul, este o reflecție pe tema timpului. Pur și simplu o agenție începe să cumpere și să vîndă timp. În definitiv suntem în plin capitalism și în plină societate de consum, orice se vinde și se cumpără… Numai că acest produs, timpul, se dovedește a fi mai delicat și mai subtil decît altele. Iar atunci cînd nu este „tratat” cum trebuie, se răzbună. Aș remarca prestația deosebită a actorului care asumă rolul principal în acest spectacol, Doru Aftanasiu… Efectiv am impresia ca am scris această piesă pentru el. Și aș mai adăuga un lucru: observ că piesa mea „Negustorul de timp” rezistă la proba timpului, pentru că am scris-o în urmă cu 22 de ani… – Anul trecut ați avut doi invitați de marcă, actorul Constantin Chiriac, care este și directorul Festivalului internațional de teatru de la Sibiu. Tot anul trecut am putut discuta cu Mircea Cornișteanul, directorul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Aflăm că anul acesta aveți alți doi invitați, criticul și profesorul emerit George Banu și directorul Teatrului Național din Iași, Cristian Hadgi-Culea. – Sunt foarte onorat de prezența criticului George Banu și a regizorului Cristian Hadgi-Culea. Despre Cristian Hadgi-Culea aș spune că este unul dintre regizorii noștri foarte importanți, care a montat spectacole în toate teatrele importante din țară și care predă regie la Academia de Teatru de la București. George Banu s-a stabilit în Franța în 1973 și a avut o carieră absolut fabuloasă. Prin ceea ce a realizat, prin ceea ce a scris, prin parcursul său de profesor la Sorbona, prin funcțiile pe care le-a avut (printre altele cea de președinte a Asociației internaționale a criticilor de teatru) George Banu a adus enorme servicii României. Dar el este în primul rînd un mare specialist în ce privește arta spectacolului, o enciclopedie vie a teatrului mondial și european, o autoritate în materie de fenomen artistic contemporan. El a scris pagini esențiale despre numeroși mari regizori contemporani, precum Peter Brook, dar a disecat ca nimeni altul și straturile profunde ale aventurii artistice moderne. George Banu a fost de nenumărate ori moderatorul unor dezbateri importante la Festivalul internațional de teatru de la Avignon, conduce o colecție la una din editurile cele mai prestigioase din Franța (Actes Sud-Papiers) și este redactorul-șef al unei importante reviste de teatru, „Alternatives théâtrales”. Prin eseurile sale care au avut un imens succes în lumea teatrală numele lui George Banu trebuie pus alături de alte nume românești care ne onorează, precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu sau Emil Cioran. La Suceava, George Banu va susține o conferință pe tema „De ce mergem la teatru/ De ce nu mergem la teatru” și își va lansa cîteva din volumele de eseuri care i-au fost traduse în România, printre care unul intitulat „Iubire și neiubire de teatru”. Îi invit efectiv pe suceveni să rezerve un loc pentru a asista la conferința și întîlnirea cu această personalitate excepțională a culturii franceze și române care este George Banu. După cum îi invit să rămînă, după spectacolul „Negustorul de timp”, la o discuție cu actorii, cu regizorul Ovidiu Lazăr și cu directorul Teatrului Național din Iași, Cristian Hadgi-Culea. – Ce ne mai puteți spune despre „clovnii triști” care vin din Franța și despre inițiativa de a-i face să intervină în spațiul urban, în parcurile de la Rădăuți și Suceava? – Este vorba despre o companie compusă din tineri actori care sunt în același timp fascinați de arta clovnului, de limbajul „clovnilor de teatru”. Compania „Umbral” este condusă de regizorul Victor Quezada, care a montat mai multe dintre piesele mele. Printre altele, el mi-a montat în „limbaj clovnesc” piesa „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” pe care a prezentat-o cu un succes enorm în secțiunea OFF a Festivalului de teatru de la Avignon, doi ani la rînd. Sunt aproape zece ani de cînd Victor Quezada se interesează de teatrul meu, montează piesele mele iar eu am scris diverse texte pentru compania sa. Spectacolul cu care vin ei în România conține module din cartea mea „Cabaretul cuvintelor”, deci sunt oarecum texte atipice pentru clovni. Există această părere că în mod automat un clovn trebuie să facă „clovnerii” și să provoace rîsul. Or, clovnii lui Victor Quezada evoluează într-o altă dimensiune, ei sunt ca niște extratereștri care descoperă poezia… Precizez că spectacolul este în limba franceză supratitrat în română. În ce privește „intervențiile în spațiul urban”: clovnul este prin excelență și un artist care improvizează, care provoacă un dialog direct cu publicul. Cînd clovnii propun un astfel de „joc” într-un parc în care vin familii cu copii, ei se află de fapt în mediul lor natural… Compania „Umbral” este specializată în astfel de experimente, una din misiunile pe care și le propune este tocmai de a tulbura „banalitatea” cotidiană printr-o infuzie de insolit, de haz și de poezie. – Spectacolele programate la Suceava, Rădăuți, Vatra Dornei și Bistrița sunt gratuite. V-ați gîndit în special la tineri sau la faptul că pentru multă lume un bilet de intrare la teatru poate părea scump? – Faptul că intrările sunt gratuite este un gest pentru care le mulțumesc tuturor sponsorilor și celor care au susținut acest proiect. Pentru că acest Festival nu s-a putut face fără anumite cheltuieli, cred că este evident acest lucru. Mi-aș dori ca elevii de liceu și studenții să profite de această “gratuitate” și să vină la spectacole. Cu mulți ani în urmă, cînd eram eu însumi un tînăr în formare, contactul cu teatrul și cu arta spectacolului mi-a deschis orizonturi nebănuite. Nu-i îndemn pe tineri să vină la teatru pentru a deveni apoi actori sau profesioniști ai artei spectacolului. Teatrul este în primul rînd un spațiu al dialogului cu sine, un spațiu de descoperire a emoției colective și un loc de dezbatere de idei. Teatrul mai este o oglindă a contradicțiilor lumii în care trăim, un laborator al imaginației și o sinteză a disciplinelor artistice. Din aceste motive și din altele, pe care le vom aborda sub formă de dialog după spectacole, îi invit în special pe tineri și pe profesorii lor să vină la aceste evenimente. – Vom mai putea vedea în aceste zile un spectacol de marionete pentru adulți, o abordare mai puțin frecventă. Creat după piesa dumneavoastră „Buzunarul cu pîine”, acest spectacol a fost inițial unul de licență în 2012 la departamentul „Păpuși și Marionete” din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC). Apoi a fost prezentat la București la teatrul Green Hours, apoi a început să circule prin România… – Cînd am văzut acest spectacol pe video mărturisesc că m-a uns pe suflet. Tinerii actori care manipulează două personaje marionete de tip Muppets sunt absolut extraordinari, altfel spus inspirați, ingenioși și emană din ei un talent uriaș. Avem întotdeauna reflexul de a crede că marionetele sunt un domeniu rezervat copiilor. De altfel există și expresia, „teatru de păpuși”. Or nu este adevărat, la orice vîrstă putem fi fascinați de forța marionetei, de expresivitatea ei și de această artă specială, care are codurile ei, regulile ei, tehnicile ei. Nu orice actor devine marionetist peste noapte, după cum uneori un marionetist nu este în mod obligatoriu și actor. A manipula o marionetă, a o transforma în personaj viu, grotesc, poetic, insolit, fascinant, ține de vocație, de pasiune și de multă, multă muncă. Ceea ce pare la prima vedere o joacă cere uneori participarea a doi manipulatori pentru ca „păpușa” sau marioneta să devină convingătoare, să „vorbească” și să gesticuleze în același timp, dar mai ales să exprime emoții interioare, sentimente, atitudini. Suntem deci, cu acest spectacol, într-o altă lume, într-un alt limbaj, într-un alt univers. În piesa mea povestea este simplă: doi trecători vor să salveze un cîine căzut într-o fîntînă”. Ce se întîmplă însă pornind de la această situație dramatică… îi las pe spectatori să descopere. Si mai ales îi invit să le pună la sfîrșit întrebări artiștilor. – Să încheiem cu… romancierul Matei Vișniec pentru că, printre cărțile pe care le propuneți cu ocazia acestor spectacole se numără și un roman, de altfel cea mai recentă apariție editorială pe care o semnați. Romanul se intitulează „Negustorul de începuturi de roman” și a fost distins recent cu Premiul național pentru roman al Ziarului de Iași. – Este cel de-al cincilea roman publicat de mine. Primul l-am scris în 1982. Al doilea în 1990… Iar în ultimul timp romanul mă vizitează tot mai des (o fi semn de… maturitate). Adevărul este că, în ciuda pasiunii mele pentru teatru, eu rămîn un scriitor fascinat de… misterele genurilor literare. Nu am fost niciodată actor sau regizor, dar am scris poezie, teatru, proză scurtă, roman… Genurile literare fac parte din ființa mea, sunt “instrumentele optice” cu care scrutez lumea. A consemnat L.D. CLEMENT Foto: SEBASTIEN BOTELLA
Comentarii