Acțiuni în forță ale polițiștilor de frontieră, la granița cu Ucraina

> Focuri de armă, urmăriri, contrabandiști reținuți și peste 57.500 pachete țigări, în valoare de 120.000 de euro, confiscate într-un interval de 24 ore
 

În dimineața zilei de ieri, la nivelul S.P.F. Brodina, s-a desfășurat o amplă acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate, fiind astfel organizate mai multe dispozitive de control care au monitorizat DJ 176A (comunicația Brodina de Jos – Argel), după cum aflăm dintr-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. În decursul a câteva ore, lucrătorii de la frontieră au depistat în trafic, pe raza localității Argel, două autoturisme care nu au oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor de frontieră. În consecință, ei au fost nevoiți să îi urmărească și să tragă 18 focuri de armă în plan vertical și spre pneurile mașinilor. După o urmărire de aproximativ 12 km, mașinile au fost oprite, în una dintre ele fiind găsiți R. Petru, de 24 de ani, și B. Dumitru, de 30 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Suceava. Cealaltă mașină a fost abandonată pe un câmp, iar șoferul a reușit să fugă. În interiorul mașinilor au fost observate mai multe colete învelite în folie neagră, ce conțineau țigări de contrabandă. Pe timpul urmăririlor, polițiștii de frontieră au observat încă un autoturism marca Jeep Grand Cherokee, înmatriculat în Anglia, abandonat pe un drum forestier de pe raza localității Argel, de asemenea încărcat cu țigări de contrabandă. Tot ieri, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuți au observat, cu ajutorul aparaturii din dotare, un grup de persoane care transportau mai multe colete voluminoase dinspre frontieră spre localitatea Vicovu de Sus. După ce au tras un foc de armă în plan vertical, polițiștii de frontieră rădăuțeni au reușit reținerea lui G. Victoraș, în vârstă de 22 ani, domiciliat pe raza județului Suceava. La o cercetare mai atentă a zonei, au fost descoperite colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar grănicerii ucraineni au fost informați pentru cercetarea în comun a evenimentelor. În urma celor constatate, polițiștii de frontieră au întocmit celui reținut acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: