Prim-vicepreședintele PDL Suceava, Orest Onofrei, a declarat, joi, că a constatat că și lideri ai altor partide politice, cum ar fi PNL, au ajuns la concluzia acum că PSD are aceleași apucături și că face presiuni asupra oamenilor de afaceri sau a celor ce lucrează la stat. „Ne bucurăm că și alți lideri de partide au realizat că PSD are aceleași apucături. E greu pentru oamenii care au afaceri sau slujbe la stat că sunt supuși la presiuni din partea PSD. Nu e simplu deloc, dar eu cred că e bine pentru democrație pentru că oamenii care știu la ce hărțuire sunt supuși nu vor merge să voteze PSD” a declarat Onofrei. El a adăugat că PSD și-a estompat aceste apucături o perioadă, cât a fost în opoziție, dar că, fără ajutorul PNL, PSD nu ajungea ca azi să guverneze și să facă presiuni. „Sper ca partidele de dreapta să învețe din asta ceva” a spus Onofrei. El a arătat că în ultima lună nu s-a putut vorbi de campanie electorală pentru că nu a existat niciun fel de preocupare pentru Parlamentul European și de ce e important să fie parlamentari care să reprezinte zona acolo. „Noi am încercat din răsputeri să explicăm oamenilor că doar cineva din zonă poate reprezenta Suceava acolo. Cineva care nu are legătură cu Suceava e puțin probabil să aducă un plus pentru Bucovina” a spus Onofrei, care a amintit de parlamentarii de aiurea care au candidat în Suceava de-a lungul timpului și că niciunul nu a avut vreun interes să rezolve problemele zonei. „Au venit, au luat votul și nu au mai fost văzuți” a spus Onofrei. Liderul democrat-liberal a mai arătat că a constatat inflație de prezență la Suceava, de la premier până la miniștri. „Ce ne-a spus Ponta? Nimic. Doamna Plumb? Nimic. A fost Valerică Zgonea, veselul președinte al Camerei, ca să ne spună că ar trebui o lege care nu se poate face” a arătat Onofrei. Liderul PDL Suceava a mai declarat că centura ocolitoare a municipiului Suceava este semnul neputinței PSD.
> Consideră Orest Onofrei, candidat al PDL pentru Parlamentul European
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii