Taras Șevcenko – reprezentant de frunte al romantismului ucrainean și slav

– o „recitire” romantică necesară –
 

Taras Șevcenko, „cel mai mare scriitor ucrainean și unul dintre cei mai însemnați reprezentanți ai romantismului literar slav și european” (Dan Horia Mazilu), nu a beneficiat, de-a lungul timpului, de o receptare critică axiologică și obiectivă, opera sa poetică fiind marginalizată în favoarea literaturii ruse sau privită, de cele mai multe ori, doar din punct de vedere social, „revoluționar”, neglijându-se aproape total dimensiunea existențială a mesajului său poetic, a spiritului său romantic în concordanță cu idealurile și estetica romantică europeană. Chiar contemporanii săi (E. Hrebinka, Kvitka Osnoviavenko, P. Kuliș, M. Masksymovici, M. Kostomarov) nu vedeau în Șevcenko decât un „poet democrat, cântăreț al maselor populare asuprite”. Numai P. Kuliș remarca dimensiunea universală a poetului, considerându-l drept „un trimis luminos al cerului”. Mentorul Frăției „Chiril și Metodiu”, M. Kostomarov, recunoaște, în stil metaforic, că „muza lui Taras Șevcenko a smuls din pământ o comoară care zăcea de veacuri ferecată cu multe lacăte, ceruită cu numeroase peceți” (M. Kostomarov). Ivan Franko, un mare poet ucrainean din perioada post șevcenkiană, redactorul și editorul celui mai autentic Cobzar al geniului șevcenkian (Kiev, 1908), nu a reușit să întrevadă convingător „spiritul romantic” al lui Șevcenko, în ciuda faptului că, la acea vreme, în literatura ucraineană nu pătrunseseră încă „realismul critic” și „dimensiunea revoluționară a operei”, concepte generate de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Raportându-se la opera unui creator de geniu, devine inexplicabil modul în care ilustrul romantic ucrainean este ocolit sau marginalizat de exegeții europeni ai esteticii romantice, în condițiile în care Cobzarul lui Șevcenko a văzut lumina tiparului încă în timpul vieții poetului, la Leipzig, în 1859, iar după moartea sa, la Praga (1876), la Lvov (1889), la Geneva (1890). Se cuvine consemnată aici și ediția cenzurată de autoritățile din Sankt-Petersburg, apărută la Chișinău în 1884, din care „s-a scos efectiv tot conținutul democratico-revoluționar al poeziei marelui Șevcenko” (Leonid Reznikov). Este aproape de neînțeles că marii teoreticieni ai romantismului european (Albert Beguin, Philippe van Tiegen, Rene Girard, Gaston Bachelard) nici măcar nu pomenesc, în studiile lor, de numele lui Șevcenko, romanticul slav care ar fi trebuit remarcat, sugestiv, măcar în studiul Sufletul romantic și visul al lui Beguin, câtă vreme visul este o componentă esențială a esteticii șevcenkiene. Nu altfel s-a întâmplat și în spațiul literar românesc, unde numele și opera lui Șevcenko au circulat cu parcimonie, deși Constantin Dobrogeanu Gherea, Zamfir Arbore și N. Zubcu Codreanu au popularizat în România poezia bardului ucrainean încă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Probabil că viziunea sociologizantă impusă de Gherea asupra creației șevcenkiene, viziune preluată, tezist, după 1945, de Mihail Sadoveanu și Mihai Beniuc, a influențat inapetența exegeților români față de romanticul Șevecenko, tradus în românește, timp de peste patru decenii, numai de Victor Tulbure, poet cu un profund simț prozodic, dar necunoscător al limbii ucrainene. Poate și astfel se explică faptul că o reputată exegetă a romantismului din România, Vera Călin, profesor de literatură universală al Universității din București, nici măcar în ediția revăzută și adăugită a studiului său despre romantism nu amintește numele lui Șevecenko, deși estetica, istorismul, tipologia, folclorul, lirismul, spiritul critic și ironia romantică sunt trăsături esențiale ale operei marelui poet ucrainean. Surprinde, de asemenea, neincluderea romantismului ucrainean (prin Șevecenko, în primul rând) în Istoria literaturii universale a lui Ovidiu Drimba, în cadrul capitolului Romantismul în alte țări, unde-și găsește loc romantismul din Polonia, Ungaria, Finlanda și Bulgaria. Avem în față o monografie mai recentă despre un poet romantic din spațiul slav, recunoscut și apreciat la nivel universal, polonezul Adam Mickiewicz, semnată de Stan Velea. Realitatea istorico-literară a confirmat că marele poet polonez a înrâurit fundamental romantismul ucrainean, „care creează punțile unor interesante interferențe literare pe făgașul luptelor împotriva autocrației rusești pentru că, la fel ca și în literaturile megieșe (cu excepția literaturii ruse, bineînțeles), trăsăturile esențiale ale acestui curent în Ucraina sunt lupta de eliberare și renașterea întregii spiritualități naționale”. Aserțiunea lui Stelian Gruia întărește încă o dată „corespondențele” romantismului polonez cu cel ucrainean: „De aceea procesul de sedimentare a romantismului în țara de pe Nipru se aseamănă foarte mult cu cel polonez, cu care dealtminteri se și interferează adesea”. Remarcabilul slavist Stan Velea (cu precădere în spațiul literaturii poloneze) acordă, din păcate, o atenție infimă romantismului ucrainean, numele lui Taras Șevcenko lipsind cu desăvârșire, în vreme ce romanticii englezi, germani, francezi, italieni, dar și rușii Pușkin și Lermontov sunt citați cu insistență. Deși sumarul monografiei este generos, circumscris cvasi-total esteticii romantice (context european, emergențe patriotice, reperele artei poetice, sub incidența poeticii populare, solitarul Wertherian, mirajul Orientului, între Faust și Prometeu, luciditate romantică), dimensiuni estetice regăsibile și în romantismul ucrainean, cu precădere în marele Șevecenko, doar în două locuri, în cadrul aceluiași articol (Context european), este consemnat (fugitiv) termenul ucrainean. Stelian Gruia este primul exeget român care trasează punți comune între romantismul ucrainean și cel polonez, rolul lui Mickiewiez în această interdependență fiind determinant: „Prima operă literară care marchează apariția romantismului în Ucraina este balada Twardovski, semnată de Hulak Artemovski, fiind o imitație după balada lui A. Mickiewicz, Pani Twardowsdka. (…) Alegerea operei lui Adam Mickiewiez n-a fost întâmplătoare. Hulak Artemovski cunoștea foarte bine limba și literatura țării vecine, iar în revistele vremii, care apăreau la Harkov, scrie nenumărate articole despre viața literară din Polonia. La sfârșitul anului 1825, Hulak Artemowski face cunoștință cu genialul poet polon care, în drumul său de la Odesa la Moscova, a poposit câteva zile în Harkov. Cărțile devenirii poporului ucrainean constituie programul ideologic al romanticilor ucraineni, el fiind puternic influențat de operele pragmatice ale romantismului european, îndeosebi de cele ale lui Adam Mickiewicz – și Ludovit Ștur. (…) Aidoma lui Adam Mickiewicz, care în Ksieggi narodu polskiego i pielgrazymstra polskiego (Cărțile poporului polonez și al pelerinajului polonez) idealizează viitorul poporului polonez, M. Kostomarov prevede un ideal similar Ucrainei viitoare. (…) Dacă slavii au căzut în robie, nu sunt vinovați numai țarul și șleahta, robia nu este o inovație a spiritului slav, ci a celui german și tătar. Adevăratul slav nu iubește niciun stăpân în afara lui Dumnezeu și a lui Iisus Christos. Ucraina se află în sicriu, dar ea încă nu a murit. Glasul ei, care îndeamnă pe toți slavii la libertate și frăție, și-a găsit ecoul în toată lumea. Acest glas al Ucrainei s-a auzit și la 3 mai 1791, când polonezii au hotărât să-și organizeze republica” (Stelian Gruia). Dincolo de aceste evidențe privind receptarea critică a romanticului Șevcenko pe plan european și universal, trebuie să remarcăm „revizuirea” care s-a produs în spațiul literar românesc privind opera bardului ucrainean, începând cu anul 1990. Noile traduceri din Cobzarul șevcenkian, mult mai apropiate de textul original, precum și viziunea obiectivă a exegeților români întru Șevcenko au „detronat” benefic eticheta exclusiv sociologică a lui Gherea, cât și pe cea, necritic preluată, a lui Sadoveanu. În afara de Stelian Gruia, care-și „revizuiește” lucrarea de doctorat din 1973 închinată lui Șevcenko, concluzionând că, „pe lângă talentul său de geniu”, Taras Șevcenko aduce în rândul grupului romantic ucrainean și o biografie, unică prin dramatismul ei nu numai pentru literatura poporului de pe Nipru, ci și pentru întregul patrimoniu al moștenirii universale”. Dan Horia Mazilu îi va consacra marelui cobzar ucrainean un studiu consistent, așezându-l pe Șevcenko alături de Byron, prin apelul la marele poem romantic, de Mickiewicz, de Pușkin și Lermontov. La rândul ei, cercetătoarea Magdalena Laszlo Kuțiuk îl include pe Șevcenko în rândul romanticilor creatori de mituri originale, remarcând instrumentul lingvistic de excepție al marelui poet, capabil să întrupeze „mitul Ucrainei”. Este necesară, prin urmare, o „recitire” critică a operei poetului național al Ucrainei, insistându-se pe un Șevcenko incontestabil în galeria marilor romantici universali. Prof. dr. ION COZMEI, deținătorul Medaliei jubiliare „200 de ani de la ziua nașterii lui Taras Șevcenko”, acordată de Uniunea Mondială de Coordonare Ucraineană de la Kiev

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: