Tamponare pe Calea Unirii din vina unui șofer foarte beat

 

Un șofer de 39 de ani, din Suceava, a rămas fără permis după ce polițiștii l-au prins conducând nu beat, ci foarte beat. El se afla în trafic luni după-amiază, pe Calea Unirii, dar probabil că puține lucruri din jur îi mai era clare în acel moment. Distanța regulamentară cu atât mai puțin, astfel că a intrat cu mașina, destul de violent, în „fundul” unui autoturism din față, un autoturism de Botoșani. Șoferul acestuia și pasagerul său au fost răniți ușor. După eveniment a venit poliția rutieră pentru cercetări, s-au înțeles împrejurările în care s-a petrecut, dar la cum umblau limba în gură și ochii în cap șoferului vinovat era clar că era băut bine. Proba etilotestului a fost relevantă, suceveanul conducând mașina în acea zi cu 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele biologice recoltate se vor adăuga în dosarul penal deschis pentru conducere în stare de ebrietate, valoarea alcoolemiei fiind aproape dublă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI