Locul I la „Prietenii Pompierilor”

Fetele de la „Mihai Eminescu” Dumbrăveni și băieții de la Școala Nr. 1 Vatra Dornei

Etapa județeană a concursului cercurilor tehnico-tactice de elevi „Prietenii Pompierilor”, desfășurat ieri pe stadionul „Areni” din Suceava, și-a desemnat câștigătorii.
 

În urma punctajelor obținute la cele trei probe ale concursului (test de verificare a noțiunilor de teorie, pista de îndemânare peste obstacole și ștafeta de 400 metri cu obstacole), primele clasate au fost, la fete, locul I – Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, locul II – Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei și locul III – Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava. La băieți, locul I a revenit echipajului Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vatra Dornei, locul II – echipajului Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava și locul III echipajului Școlii Gimnaziale Brăiești. S-au înscris în concurs elevi de Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, Școala Gimnazială Brăiești și Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei. „Competiția organizată de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Suceava în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean are un caracter educativ în domeniul situațiilor de urgență și se organizează în scopul dezvoltării capacităților de înțelegere și de apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență, precum și în scopul promovării, în rândul elevilor, a atitudinilor și comportamentelor corespunzătoare”, a menționat plt adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. Echipajele câștigătoare vor reprezenta Suceava la faza națională a concursului, ce se va desfășura în vacanța de vară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI