Vichentie Nicolaiciuc – Omul, profesorul și scriitorul

 

Vichentie Nicolaiciuc era un om activ, multilateral și altruist, care a trăit cu convingerea că datoria de om, a fiecăruia dintre noi, e să slujești, înainte de toate, pe Dumnezeu și pe aproapele tău – o adevărată înnobilare sufletească – pe care să dea Bunul Dumnezeu s-o avem cu toții, așa cum a avut-o mult regretatul profesor și scriitor, născut la 16 octombrie 1943 și adormit întru Domnul recent, la 71 de ani, pe 4 mai a.c. Ca om și familist, domnul profesor Vichentie Nicolaiciuc știa să se ofere cu dragoste celor de lângă dumnealui, primind în schimb aceeași atitudine de dragoste și respect din partea lor și a familiei, în special, întrucât îi putea cuceri pe toți prin căldura sa sufletească și vorba-i domoală, cumpătată și înțeleaptă izvorâte dintr-o altă calitate cu care l-a înzestrat Dumnezeu, cea de dascăl școlar, întru care s-a ridicat cu greu, fiind al zecelea copil din sânul unei familii de țărani din Măriței-Suceava, ajungând un tată model și intelectual de frunte, care împreună cu soția – profesor de arte vizuale și pictor bucovinean de seamă – au dat o educație aleasă celor doi copii, Adrian și Victor, ajunși acum ingineri la firma austriacă Egger Dornești, ocupându-se ca de proprii lor ochi de cei patru nepoței ai lor, floarea și bucuria vieții bunicilor. Ca profesor de limbă și literatură română, fost absolvent al Facultății de Filologie, secția limba română/ limba rusă, și-a făcut datoria în mod exemplar la școlile din Horodnic și Rădăuți, dând elevi bine pregătiți, deseori olimpici, care au izbutit în viață datorită talentului său pedagogic și profesional. A câștigat astfel stima tuturor elevilor săi, a părinților și profesorilor, ca profesor, director de școală și om, înainte de toate. Publicist fervent, a inițiat înființarea unor reviste școlare („Interferențe” Rădăuți și „Lotus”, la C.A. Rosetti, Tulcea) ca să îndrume tinerele talente în tainele scrisului, a fondat publicații locale viabile precum „Iconar” Rădăuți, „Exod” Dărmănești, „Bucovina” Rădăuți, „Verchovyna/ Țara de Sus Suceava, revista transfrontalieră „Clopotul Bucovinei”, Rădăuți – Cernăuți, și ultima, al cărei fondator și colaborator permanent era, „Obcina literară” (alături de Emil Ianuș și Ion Prelipcean), consacrându-se definitiv ca publicist și scriitor de vază al Bucovinei și devenind din 2012 membru deplin al Societății Scriitorilor din Bucovina (SSB). Trebuie reamintit că profesorul, omul de cultură și scriitorul Vichentie Ncolaiciuc a deținut în perioada 1996-2000 funcția de deputat al Comunității ucrainene în Parlamentul României, unde, prin inițiative legislative a sprijinit dezvoltarea minorității ucrainene pe linia învățământului și culturii, a studierii limbii materne ucrainene în școală, a cultivării valorilor și tradițiilor culturii ucrainene, a intensificat colaborarea transfrontalieră româno-ucraineană prin organizarea unor cursuri de perfecționare a profesorilor de limbă ucraineană în Ucraina și a unor tabere școlare de odihnă pentru olimpicii ucraineni la Artek (Crimeea), Moloda Gvardia (Odesa), precum și în regiunea Cernăuți, bineînțeles, cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în București și al Consulatului General al Ucrainei în Suceava. Neobositul publicist era prezent cu materiale de cercetare, studii critice și de istorie literară, eseuri literare și teologice, interviuri etc. în revistele „Limba română” (Chișinău), „Analele Bucovinei“ (Rădăuți), „Teologie și viață”(Iași), „Buletinul Societății de Științe Filologice” (București), „Concordia”, „Plai românesc” și „Ceas” (Cernăuți), „Samostiina Ucraina” (Kiev), „Crai nou” și „Monitorul de Suceava”, precum și în publicațiile ucrainene din România „Vilne slovo”, „Ukrainskyi visnyk” și „Curier ucrainean”. Deși pensionar, a lucrat cu aceeași dragoste ca profesor în Delta Dunării la Școala cu cl. I-VIII din localitatea C.A. Rosetti, învățând copiii de-acolo limba română și limba ucraineană. Ba mai mult, îi iniția în tainele literaturii prin revista proprie „Lotus” și, culmea, cu două zile înainte de a se întâmpla nefericitul atac cerebral, vizitându-mă la Spitalul de la Rădăuți, mărturisea cu tristețe în suflet că, dacă ar fi sănătos, s-ar duce din nou în inima Pădurii Letea, deși acasă muncea fără odihnă pentru cei mulți ca să cultive, ca semănătorul cel bun, mintea, inima și literatura. Destul de târziu, în anul 2005, debutează cu volumul „Repere culturale și umane” prin care se oferă cititorilor români și ucraineni cu cele mai frumoase pagini din publicistica sa de peste 40 de ani, cu portrete ale unor personalități din literaturile ucraineană și română, ce reprezintă adevărate repere culturale și umane în spațiul cultural românesc și universal, alături de Eminescu, N. Iorga, T. Șevcenko, I. Franko, O. Kobyleanska etc. Păstrând echidistanța cuvenită, remarcăm că un reper cultural și etic devine autorul însuși, ca om, profesor, publicist și scriitor, ce și-a consacrat o viață întreagă cultivării valorilor fundamentale ale culturii bucovinene, îndeosebi ale celor românești și ucrainene. În acest sens a sprijinit editarea cărților „Umbra partizanului” de Victor Macoveiciuc (2007), ,,Povești neștiute. Povestea mamei mele” de Valentina Nicoară-Hrișcă (2008) și a prefațat cărțile „Cealaltă vreme a lui Don Quijote” de Mihai Mateiciuc și „Balaurul roșu” a lui Ion Prelipcean. …Pregătea apariția prozei autobiografice ,,Devenire”, al cărei personaj principal este alter ego-ul său Ghenik, privit în evoluția sa până la senectute, un visător tenace al păsării-liră, purtătoarea idealului vieții noastre de toate zilele. Despre eroul narațiunii proiectate aflăm din paginile revistei „Obcina literară” nr. 16, ianuarie-martie 2014, dar aflăm, din păcate, și o scurtă sinteză a portretului său literar, făcută de confratele condeiului Ion Prelipcean, ce avea să afle cu durere, din Anglia, că steaua prietenului său mioritic căzuse de pe cerul Bucovinei în prima duminică a lunii mai a.c., spre marele regret al tuturor celor ce l-au cunoscut personal sau prin intermediul scrisului. Bunul și regretatul profesor-scriitor Vichentie Nicolaiciuc, un spirit laborios nepereche, rămâne un model demn de urmat ca om între oameni, profesor între profesori și scriitor între scriitori, un altruist convins ce și-a risipit sclipirile de aur ale cuvântului pentru binele tuturor. Să-l ierte Bunul Dumnezeu și să-i hărăzească o amintire nestinsă în sânul contemporanilor și a posterității! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! IOAN CHIDESCIUC