Sub semnul sfânt al Primăverii

„Primăvara este o imensă sărbătoare la care participă toate elementele naturii și la fiecare strănut al ei apare o nouă floare” a spus scriitorul Victor Hugo. „Ținând cont de cele arătate mai sus, la început de primăvară, cele mai frumoase flori ale școlii noastre s-au strâns aici ca să celebreze bucuria reînvierii naturii și triumful vieții” a spus, cu firească emoție în glas, dna prof. Maria Popescu, în debutul unei manifestări complexe dedicate primăverii.
 

Sala de clasă a fost pregătită în totalitate de copii din clasele a V-a C, a VI-a A, a VIII-a A și a VIII-a B, membri ai Cercului de lectură „Temerarii în universul copilăriei” al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Rădăuți. Un juriu format din cei patru reprezentanți ai claselor organizatoare a avut dificila dar și onoranta misiune de-a nota și-a stabili clasamentul în urma evaluării creațiilor literare, desenelor, dramatizărilor, dansurilor și melodiilor prezentate. Patru elevi – Maria Boghean, Denisa Nichifor, Maria Tiperciuc și Samuel Rusu – au fost prezentatorii punctelor din program. Reușita manifestărilor a fost și a lor, pentru că au etalat un talent deosebit, fără emoții, în a menține și ei treaz interesul participanților pe durata celor două ore de program. Nici nu s-a simțit că este sfârșit de vacanță. În deschidere a fost prezentat pe ecranul din fața clasei un p.p. cu tema „Primăvara în Bucovina”. Pe ecran, explozie de culori, pe care nu ne-am săturat admirându-le. Un alt p.p. cu tema „Lumină din… lumină” ne-a prezentat obiceiuri de Florii și de Sfintele Paști din Bucovina. Din nou, explozie de flori multicolore (oare de unde au scos atâtea nuanțe?) și peisaje de basm. Două concluzii au tras realizatorii lui: „Biserica și școala sunt două surse de iluminare spirituală” și „Când nu mai ești copil, ai murit” (C. Brâncuși). Fie că se numesc Lucica, Larisa, Denisa, Teofana, Bianca, Iuliana, Andreea sau Adrian, acești superbi copii au prezentat încântătoare eseuri despre venirea primăverii. Lucrările lor ar fi fost apreciate chiar la un concurs național. Pentru că ochiul muritorului de rând nu poate ilustra mistere nevăzute ale vieții și naturii, Maria și Alexandra au reușit s-o facă printr-un p.p. fascinant, interesant, instructiv și educativ. „Veșnică, biruitoare/A sosit iarăși la noi” (Primăvara) a fost concluzia materialului. Printr-o virtuozitate rară, Rebeca, Eliza și Alexandra au demonstrat unei asistențe rămasă mută de uimire ritmuri, sunete și sentimente armonizate perfect, magistral chiar, folosind cu dexteritate niște simple pahare. Și, parcă pentru a se contopi cu natura, patru fetițe au rugat vântul să le învețe mlădierile lui; iar el le-a învățat foarte bine, după cum fetițele au demonstrat în fața asistenței. Ele au prezentat un foarte grațios dans al primăverii, ca niște adevărate balerine. Pe lângă atâtea numere foarte serioase era necesar și ceva care să amuze asistența. Alexandra și Teofana s-au luat la harță care disciplină este mai importantă, româna sau matematica? Credeți c-a câștigat vreuna ? Nu. Autorul textului , Alexandra Ciotău, n-a reușit să le clarifice iar concluzia a fost firească: ambele discipline sunt fundamentale. Foarte frumoase diplome i-au răsplătit pe cei care s-au clasat pe primele locuri. Dar eu n-aș fi dat niciuna sau aș fi dat tuturor câte una, pentru că toți au fost superbi! Au lăsat spre final muzica, deși era decentă. S-a motivat că urma să intrăm în Săptămâna patimilor, iar muzica „se va ascunde undeva, într-un colțișor nevăzut, pentru a lăsa loc durerii provocate de Patimile Domnului nostru, Iisus Hristos”. Teodora, Ana-Maria, Magda și Marius ne-au încântat cu vocile lor superbe susținute de acompaniamentul chitarelor și al tamburinei. Deși știam foarte bine care este „moda” la această școală, în final m-am lămurit și acum că profesorii au stat… în umbra elevilor. Au condus discret, de pe margini, fără a ieși în prim-plan. Absolut totul a fost pregătit, calculat și desfășurat de copii. Profesorii doar au supervizat. Textele, succedarea numerelor din program, confecționarea recuzitei, schimbarea și aranjarea ei, mânuirea aparatelor, totul a căzut în sarcina copiilor. Iar cum un merit incontestabil este și al profesorilor, îi menționez cu tot respectul: Maria Popescu, Gabriela Sascău, Cătălina Țugui, Mihaela Fâșcu și Dumitru Pomohaci. Bravo, copii, că aveți asemenea profesori! Bravo, profesori, că aveți asemenea elevi! În final i-am felicitat pe toți: elevi, profesori și părinți și am spus doar trei cuvinte despre manifestare: superb, magnific, fascinant! Altele ar fi fost de prisos…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI