Volumele de transfer au fost modeste, iar deprecierea leului nu a avut legătură cu faptul că, luna trecută, conform INS, prețurile de consum au crescut cu 0,3%, iar inflația anuală a urcat la 1,21%. Piața s-a deschis ieri în jurul pragului de 4,43 lei, nivel identic cu cel de la închiderea de la finalul săptămânii trecute. Volatilitatea a fost redusă, tranzacțiile realizându-se între un minim de 4,43 și un maxim de 4,4340 lei. La ora 14 cotațiile erau de 4,4280 – 4,4310 lei. În următoarea perioadă nu este de așteptat ca euro să scadă sub pragul de 4,42 lei, având în vedere că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat, la jumătatea săptămânii trecute, că aprecierea leului nu pare a avea fundamente economice. De altfel, este posibil ca banca centrală să folosească aprecierea leului pentru a-și reîntregi rezervele valutare, având în vedere că luna aceasta vor fi achitate două miliarde de euro din împrumutul luat de la FMI, UE și Banca Mondială în 2009. La rândul său, dolarul american a crescut de la 3,2059 la 3,22 lei, mai sus cu 4,01 bani față de joia trecută, când a fost atins minimul ultimilor aproape doi ani și jumătate. Cursul francului elvețian a scăzut de la 3,6342 la 3,6314 lei, fiind atinsă astfel cea mai scăzută medie începând cu 2 decembrie 2013. Monedele din regiune erau, de asemenea, foarte stabile comparativ cu euro, cea poloneză tranzacționându-se la 4,177 – 4,182 zloți, iar cea maghiară între 303,5 și 303,9 forinți. Perechea euro/dolar, care a crescut joia trecută la 1,3993 dolari, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2011, scădea ieri la 1,3748 – 1,3775 dolari. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru iunie la 1,3761- 1,3772 iar pentru septembrie la 1,3762 – 1,3771 dolari, în timp ce uncia de aur creștea de la 1.293 la 1.302 dolari.
După ce vinerea trecută euro a scăzut la 4,4295 lei, minimul ultimelor opt luni, ieri cursul a crescut ușor, la 4,4328 lei, continuând tendința care s-a manifestat în ultimele două săptămâni, în care euro s-a menținut sub 4,45 lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii