Demersul survine mai multor verificări efectuate de Serviciul „Asociații de proprietari” al Primăriei și neregulilor descoperite la Asociația de proprietari nr. 33, structură la conducerea căreia se afla Georgeta Carmen Benchea. Conform controlorilor, printre multiplele încălcări ale prevederilor legale depistate în administrarea treburilor asociației se numără modificări în registrele de casă, în dreptul sumelor încasate sau plătite; modificări în statele de plată; drepturi de concediu de odihnă încasate ilegal; plata către angajații asociației a unor salarii mai mari decât cele votate de adunarea generală; încasarea de sume în plus de la proprietari, prin repartizarea incorectă a facturilor privind consumul de energie termică. Administratorului Asociației nr. 33 din cartierul Burdujeni i se mai impută achitarea contravalorii lucrărilor de deratizare înainte ca banii să fie încasați de la proprietari, „făcându-se deturnare de fonduri”, dar și „angajarea” de lucrări, fără a obține acordul a jumătate plus unu din numărul membrilor asociației vizați de intervențiile cu pricina. În urma celor constatate, Georgeta Carmen Benchea a fost sancționată cu două amenzi, de 1.000 de lei și, respectiv, de 3.000 de lei. O expertiză contabilă din aprilie 2013, înregistrată la Primăria Suceava, a reliefat, printre altele, că pe listele de plată a fost repartizată în plus față de facturile primite de la furnizorii de utilități și, evident, încasată ilegal, suma de 35.285 de lei. Totodată, au fost acordate ilegal personalului angajat salarii și concedii compensate în bani, acestea însumând 36.910 lei. „Administratorul asociației de proprietari nu a pus în aplicare prevederile procesului-verbal de control. Mai mult decât atât, a acordat, în continuare, pentru sine și pentru cei doi fii ai săi, angajați ai asociației, sume de bani pentru concedii neefectuate și plata unor retribuții duble pentru înlocuirea unei persoane care a plecat în concediu de odihnă” se arată în expunerea de motive a viceprimarului Sucevei Ovidiu Doroftei. Potrivit legii, „atestatul de administrator de imobil se poate retrage de către autoritatea administrației publice care l-a eliberat, dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acestei activități”.
Autoritățile municipiului Suceava au hotărât retragerea atestatului de administrator de imobil unui șef de asociație de proprietari.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii