La frontieră, discuții cu partenerii ucraineni

Șeful administrației județene sucevene, Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, că în perioada următoare va invita partenerii ucraineni din Cernăuți, la frontieră, pentru a avea o discuție privind cooperarea transfrontalieră și parteneriatul Suceava – Cernăuți, dar că se vor aborda și subiecte privind viitorul acord cadru privind micul trafic la frontieră, dar și perspectiva europeană a Ucrainei, având în vedere și decizia luată în cazul Republicii Moldova, ca cetățenii moldoveni să poată circula fără vize în UE. „În plus, trebuie să discutăm și despre funcționarea Euroregiunii Prutul de Sus, pentru care trebuie să decidem și cine preia președinția rotativă, astfel încât dialogul tripartit România – Ucraina – Republica Moldova să poată continua” a declarat președintele CJ Suceava. El a mai spus că va trebui văzut și ce pași trebuie să facă partea ucraineană pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Crasna.
 

Nechifor a declarat că întâlnirea cu noile autorități regionale din Cernăuți a fost convenită după discuțiile avute în urmă cu o lună la Suceava privind cooperarea în zonă la care au participat senatorul Mircea Geoană în calitate de înalt reprezentant al Guvernului, ambasadorul Poloniei la București, Marek Szczgiel, dar și consulii generali ai României și Ucrainei de la Cernăuți și Suceava. Președintele CJ Suceava a menționat că, în cadrul cooperării transfrontaliere, Suceava și Cernăuți derulează proiecte finanțate prin Programul Operațional Comun România –Ucraina – Republica Moldova în domeniul mediului și situațiilor de urgență, al turismului și întărirea capacității administrative. Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, a declarat, săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că în cadrul cooperării româno-ucrainene trebuie să se pună un accent mai mare pe cooperarea regională. „Pașii de până acum au fost buni, dar așteptăm sprijin mai departe” a declarat consulul general ucrainean, care a anunțat că urmează să fie organizată în curând o întâlnire între autoritățile din județul Suceava și regiunea Cernăuți în care să se discute despre cooperarea transfrontalieră și despre acordul de mic trafic de frontieră care a fost semnat de miniștrii de externe din cele două țări, urmând să fie parafat la nivel guvernamental. Autoritățile sucevene doresc deschiderea punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Crasna, închis din 2010 și care a fost modernizat pentru trafic internațional rutier, alături de alte patru puncte, de la Ulma, Izvoarele Sucevei, Climăuți și Racovăț. Lucrările de modernizare a celor cinci puncte de la frontiera cu Ucraina au fost încheiate de partea română în 2012, însă acestea nu sunt funcționale, în condițiile în care autoritățile ucrainene nu au realizat lucrări de modernizare. Potrivit președintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, drumul care trece prin punctul de la Vicovu de Sus face parte din fostul drum imperial al Mariei Tereza, care făcea legăturile în imperiul austriac, iar deschiderea acestui punct, pe lângă scurtarea distanței spre Varșovia, va reduce și distanța dintre Cernăuți și Putna cu 21,5 km. Președintele Consiliului Regional Cernăuți, Mihail Găiniceru, consideră că acest punct de trecere a frontierei ar putea fi deschis în condiții modeste, dacă autoritățile române și ucrainene vor ajunge la un acord în acest sens, el menționând că există fonduri europene obținute pentru modernizarea punctului în zona ucraineană, dar lucrarea va fi finalizată în 22 de luni. Ministrul afacerilor externe din România, Titus Corlățean, și omologul ucrainean, Andrii Deșcița, au semnat, la începutul lunii aprilie, la Bruxelles, ad referendum la acordul privind micul trafic de frontieră, acesta fiind ultimul pas înainte de semnarea acordului. Acordul reglementează condițiile de desfășurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de rezidenții din zona de frontieră a României sau a Ucrainei și se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte și de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maxim 50 km de linia de frontieră.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: