Pentru ca fălticenenii să-și păstreze orașul curat

 

La Fălticeni s-a derulat ieri campania stradală „Gospodărirea resurselor locale”, manifestare coordonată de Centrul Carpato-Danubian de Geo-ecologie București și organizată la nivel local de Patrula Eco Desire de la Colegiul ,,Vasile Lovinescu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni și Poliția Municipiului Fălticeni. De la ora 11,30 pe traseul Colegiul „Vasile Lovinescu” – Primăria Fălticeni – Piața „Nada Florilor” – Poliția Fălticeni – Parcul Prefecturii – Colegiul „Vasile Lovinescu” s-a desfășurat un marș de sensibilizare a populației locale privind conservarea resurselor locale și protejarea mediului înconjurător la care au participat elevi ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, coordonați de prof. Gabriela Budeanu, Alina Mironescu și Claudia Șandru. În cadrul marșului, elevii au distribuit populației flayere, pliante și steaguri verzi cu mesaje despre necesitatea conservării resurselor locale și importanța apei, solului și pădurilor pentru viață și societate. „Este un proiect având ca tematică activitatea de reciclare și protecția resurselor locale de mediu. În primul semestru, noi, ca instituție de învățământ, am fost pe primul loc la nivel de localitate din perspectiva cantității de deșeuri colectate și reciclate. Și în semestrul doi ne păstrăm poziția, pentru că ne dorim să obținem Steagul verde. Mesajul adresat fălticenenilor în cadrul acestui marș este să păstreze orașul curat, să participe la activitățile de reciclare selectivă și la activitățile de protecție a mediului. Mergem prin oraș, facem cunoscută activitatea patrulei de protecția mediului și milităm pentru protejarea pământului și reciclarea resurselor pentru a le păstra pentru generațiile viitoare. Anul trecut pentru această activitate am fost premiați” ne-a declarat prof. Gabriela Budueanu, coordonatoarea activității. În fața sediului administrației locale elevii participanți la marș au purtat un dialog pe probleme de protecția mediului cu Simona Vacariuc, consilier pe probleme de mediu în cadrul Primăriei Fălticeni. Printre temele abordate au fost protejarea resurselor naturale, la nivelul municipiului, măsuri pentru diminuarea poluării apelor și aerului, colectarea selectivă a gunoiului menajer de la populație și de la agenții economici, asigurarea curățeniei pe străzile și pe spațiile verzi din municipiu, măsuri care se impun pentru a evita o poluare accidentală a aerului sau a cursurilor de apă etc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI