Partidul Verde Suceava, îngrijorat de viitorul Salinei Cacica

 

Partidul Verde filiala Suceava a atras, duminică, atenția asupra pericolului ca sarea provenită de la mina Cacica să dispară de pe mesele românilor din cauza lipsei fondurilor pentru investiții în retehnologizare, ceea ce va duce la un cost de producție ridicat și va face nerentabilă extracția de sare din mina Cacica. Potrivit unui comunicat al PV Suceava, istoria extracției de sare de la Cacica datează din 1798 și este strâns legată de istoria Bucovinei, iar gustul sării de la Cacica în decursul anilor a fost apreciat de toată Europa, făcând din sarea de la Cacica un brand. „Acest lucru a fost înțeles și de așa-zișii comuniști, care au investit constant în zona Cacica. Să nu uităm că sarea de la Cacica în afară de utilizarea ei în domeniul gastronomic, mai este utilizată și în zona terapeutică, făcând adevărate minuni pentru bolnavii de plămâni sau cei cu insuficiențe respiratorii”, se arată în comunicat. PV Suceava atrage atenția că, dacă nu se vor îndrepta lucrurile la mina Cacica, în afara de sistarea extracției de sare, efectiv de oprirea unei părți a continuității istoriei din Bucovina, vor ajunge șomere un număr de aproximativ 100 de persoane, iar speranța în zona Cacica de a găsi o slujbă este foarte mică. „Noi, verzii suceveni, facem un apel către parlamentarii suceveni, către președintele CJ Suceava, către actualul prim-ministru al României, Victor Ponta, care are origini din zona Cacica, cu alte cuvinte îi curge prin vene sânge bucovinean, în a găsi o soluție pentru a salva situația de la Cacica. Este un mare păcat ca o tradiție a bucovinenilor să fie stopată sau sistată”, se mai arată în comunicat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI