Un test

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare poate fi considerată a fi, din mai multe perspective, un test. Încă un test. Bunăoară, rămâne de văzut care vor fi aspectul și mai ales conținuturile discursurilor politicienilor (înscriși în competiție și susținători ai acestora). În ce măsură vor fi abordate subiecte locale, de harț politic interpartinic, dacă se vor scoate la lumină istorii tenebroase tăinuite anume pentru astfel de prilejuri, ori dacă vor fi puse în discuție subiecte propriu-zise de interes național-european.
 

L.D. CLEMENT

Și, firește, măsura în care unele sau altele vor avea audiență, inclusiv în contextul în care electoratul pare destul de apatic și chiar încă mai apatic atunci când este vorba de europarlamentare. Dacă vor conta, și cât, puii congelați, gălețile de pvc, micii, bericile și spectacolele cu muzică populară loco și vedete cărate de la centru. Cum se vor vedea partidele în această competiție și ce relevanță vor avea prestațiile lor și mai ales scorurile lor la alegeri în perspectiva prezidențialelor. Ce șanse vor avea independenții, cunoscuți sau obscuri. Nu în ultimul rând, ce se va întâmpla în județele (iar al nostru este unul dintre ele) în care partide considerate importante n-au candidați cu șanse; se vor ștampila preponderent partide (fiindcă e vorba de „ai noștri”) sau preponderent candidatul (văzut ca „al nostru”)?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: