Un sucevean de 33 de ani a încheiat o călătorie cu taxiul primind un pumn în „freză” de la taximetrist. S-a întâmplat în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 2.30, într-o benzinărie de pe Calea Unirii, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Bărbatul a povestit polițiștilor că în noaptea respectivă a chemat un taxi din Zamca cu gând să plece spre Burdujeni și a fost servit cu o mașină condusă de un șofer de 41 de ani. Pe drum, cei doi au avut de împărțit păreri contradictorii, care au degenerat în furie mare, cel puțin din partea taximetristului. Acesta a tras mașina în stația OMV de pe Calea Unirii și i-a cerut clientului să coboare. Clientul a refuzat, motiv pentru care șoferul l-a scos cu forța și i-a mai tras și un pumn, ca treaba să fie clară. Atât de clară încât clientul de taxi a avut nevoie de ambulanță pentru a ajunge la spital pentru îngrijiri. Conducătorul auto este cercetat pentru „lovire și alte violențe”. Față de cele de mai sus, putem înțelege de câtă putere de stăpânire trebuie să dea dovadă uneori unii taximetriști, când transportă clienți beți sau nerăbdători, clienți puși pe harță din tot felul de motive și mulți alții care mai de care mai ciudați. Ce nu putem înțelege însă este cum ajung să conducă taxiuri în Suceava șoferi care au rămas la stadiul de „Neanderthal”, specimene umane care uită că prestează un serviciu public față de care, indiferent cum se comportă clientul, au măcar datoria să nu-l ia la pumni.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii