Accident la Straja despre care nici cei răniți nu vor să spună cum s-a petrecut

 

Polițiștii Postului Straja caută să afle cum s-a produs pe raza localității lor, pe 23 aprilie, la 5 dimineața, un accident rutier. Din cele cinci persoane implicate în accident niciuna nu a vrut să dea detalii privind cele întâmplate. Când au fost anunțați de accident, polițiștii au găsit la fața locului doar câteva elemente de caroserie, dar niciun autoturism, deoarece fusese deja mutat. La locul accidentului erau în schimb trei persoane de 32, 26 și 23 de ani, cu leziuni vizibile, care au fost transportate cu o ambulanță la spital pentru îngrijiri medicale. Acestea au dat din umeri și nu au vrut să dea nicio informație asupra celor întâmplate. Polițiștii au dat „roată” prin Straja și în zona gării au dat de doi bărbați de 29 și 34 de ani, ultimul declarând că este șoferul mașinii implicate în accident. Etilotestul a arătat că niciunul dintre cei doi nu băuse nimic, dar polițiștii nu aflaseră încă unde era mașina. Cele trei persoane internate la spital, cu diferite leziuni, au dat în continuare din umeri păstrând secretul asupra celor întâmplate, ba au declarat și că nu vor depune nicio plângere penală pentru că au fost răniți. Polițiștii au deschis însă dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI