„Relație privilegiată”

Parteneriatul cu regiunea Schwaben, cel mai important pentru județul Suceava

> „Expertiza germană ne-a folosit foarte mult în demersul de reformare a instituțiilor sociale” a spus președintele CJ Suceava
 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și președintele regiunii germane Schwaben, au evaluat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu consilieri județeni, cu primari, șefi de instituții, modul în care s-au derulat proiectele comune între cele două regiuni la împlinirea a 17 ani de la semnarea protocolului de colaborare. Cătălin Nechifor a spus că parteneriatul cu Schwaben este cel mai important parteneriat de colaborare al județului Suceava, care se derulează în toate domeniile de activitate și care a depășit de mult doar contactele între autoritățile județene. Deja sunt colaborări între instituții, organizații neguvernamentale, fără să mai fie nevoie de implicarea autorităților. „Pentru Suceava, relația privilegiată cu Schwaben a schimbat câteva domenii importante. Pot spune foarte apăsat, pentru că am avut ocazia să văd cu ochii mei asta. Expertiza germană ne-a folosit foarte mult în demersul de reformare a instituțiilor sociale” a spus Nechifor. La rândul său, președintele regiunii Schwaben, Jürgen Reichert, a arătat că este important ca autoritățile să analizeze din timp în timp ceea ce se face în cadrul parteneriatului. El a spus că nu este cazul să fie făcute acțiuni pompieristice, ci trebuie să se analizeze ceea ce s-a făcut și ceea ce trebuie să se facă în continuare. „Eu vreau să spun că sunt mulțumit și văd ce se întâmplă, că lucrurile merg în direcția bună. Poate aș putea spune că oaspeții văd lucrurile altfel decât cei care trăiesc zilnic în zona respectivă. Pentru mine personal, ceea ce facem noi trebuie să fie în beneficiul oamenilor. Acesta este țelul suprem. Este normal să existe o legătură între dezvoltarea economică și situația socială. Bunăstarea este bună pentru oameni, dar bunăstarea oferă și siguranță și securitate” a spus Reichert. Președintele regiunii germane și-a exprimat speranța că anul viitor va veni direct din Germania cu o cursă aeriană la Suceava, pentru că durata drumului va fi de trei ore față de opt cât se fac acum. În cadrul întâlnirii, au vor-bit despre proiectele comune realizate cu regiunea Schwaben, între alții, rectorul Universității Suceava, Valentin Popa, și directorul Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Alexandru Paziuc. Rectorul USV a arătat că dorește să încheie un parteneriat cu Universitatea din Augsburg, în condițiile în care există deja colaborări între facultăți din cele două universități, dar și să extindă programele Erasmus care se derulează acum la facultățile de litere și de mecanică, la toate celelalte facultăți ale universității. El a mai spus că Germania este motorul cercetării în Europa și că dorește colaborări în domeniul cercetării, dar a anunțat că dorește și dezvoltarea de masterate comune, pentru a fi emise diplome comune. Medicul Alexandru Paziuc a explicat că în cadrul colaborării cu partenerii germani s-au reușit modificări de substanță în ceea ce privește abordarea problemei psihiatriei și a anunțat că Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a concesionat serele din municipiu și că doi pacienți ai spitalului sunt angajați la sere și cresc flori cu care se înfrumusețează orașul. Cătălin Nechifor și Jürgen Reichert au oferit diplome celor care s-au implicat în ultimii 17 ani în dezvoltarea parteneriatului Suceava – Schwaben.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: