Garda de intervenție Vicovu de Sus și Detașamentul de pompieri Rădăuți, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Bilca, Vicovu de Jos și Vicovu de Sus au muncit ieri cot la cot la salvarea a tot ce s-a putut din gospodăria în flăcări a unui localnic din Vicovu de Jos. Apelul de ajutor a venit prin 112 la ora 11.15, înspre locul incendiului deplasându-se, pe rând, și funcție de cât de aproape erau, patru autospeciale de stingere, plus o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor o anexă și acoperișul casei de locuit erau deja în flăcări, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie și locuințele aflate în imediata apropiere. În paralel cu operațiunile de izolare și stingere a incendiului, pompierii au reușit să scoată din fum toate persoanele, dar și animalele din gospodărie (două bovine, cinci ovine și aproximativ 20 de păsări de curte), astfel încât la ora 12.25, misiunea lor a fost încheiată. Pe timpul intervenției, paramedici SMURD au acordat primul ajutor soției proprietarului, în vârstă de 60 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații suplimentare. Au ars în incendiu bucătăria de vară pe o suprafață de 20 de metri pătrați, acoperișul casei pe 60 de metri pătrați, acoperișul fântânii și 10 metri liniari de gard din lemn. Focul a degradat planșeul pe 60 de metri pătrați și pereții casei pe 40 de metri pătrați. Pompierii au concluzionat că focul a pornit cel mai probabil de la un scurtcircuit produs de un cablu electric defect.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii