O tânără de 18 ani, din Vicovu de Sus, s-a ales, înainte de Paște, cu dosar penal pentru „doar” trei infracțiuni făptuite, toate, dintr-o singură mișcare. Joi seară, în jurul orei 18, domnișoara în cauză i-a cerut cheile de la mașină prietenului ei, să ia din interior un pachet de șervețele. Până la mașină însă, cum fata era cherchelită binișor, a uitat ce a dorit inițial să facă, iar dacă n-a uitat și-a mințit iubitul. Fata a deschis mașina, s-a urcat la volan, a învârtit cheile în contact și a condus din centrul orașului Vicovu de Sus până pe DJ 209G, unde, din cauza neatenției, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Cherchelită-cherchelită, dar a dus-o mintea ca, după accident, din care a scăpat fără nicio zgârietură, să scoată plăcuțele de înmatriculare ale mașinii și să plece de la fața locului. Polițiștii au găsit-o însă destul de repede după ce au fost anunțați prin 112 de eveniment. Fata nu posedă permis de conducere și avea, conform verificărilor cu etilotestul, 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ea este cercetată pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” și „furt în scop de folosință”.
>…pentru că a furat o mașină și a condus-o cherchelită și fără permis
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii