Pagini nescrise

Mugur Geu era convins că era, în felul său, bogat. Printre altele, avea informații încă nescrise ce acopereau cel puțin două decenii, întâmplări, persoane bine știute și mai puțin cunoscute.

 

În unele cărți de jurnalism se spune că e de preferat să nu transmiți totul din prima emisie, să mai reții câte ceva pentru o continuare, o reluare, pentru o repunere în cadru, chiar pentru o contrareplică. Adesea astfel de informații rămân în carnet, pe banda sau în memoria reportofonului ori pur și simplu în mintea jurnalistului. Unele dintre ele sunt totodată atât de grele și de acide, încât ar fi în stare, la un moment dat, să demoleze cariere și oameni; totodată sunt atât de firave încât pot fi percepute doar drept mărturii oarecare, de natură să fie, singure, contracarate de un martor mai bățos (chiar și inventat), darămite de un avocat experimentat, pentru care, să fim înțeleși, adevărul o fi fiind important, dar clientul e cel care plătește. Mugur Geu, jurist pe lângă jurnalist, știa toate acestea, încă în toate nuanțele. Iar uneori se simțea ba cocoțat pe un uriaș balon de săpun, ba peste o încărcătură de TNT. În urmă cu vreo doi-trei ani, începu încercarea de a contabiliza multe dintre poveștile nescrise și de a gestiona punerea ori repunerea lor în ramă. Am tăifăsuit în mod repetat și îndelung, găsind că o variantă contextual acceptabilă de restituire a acestor povești ar putea fi redarea unora în ambalajul și cu precizarea de a fi fiind ficțiuni. Așadar texte pe care candizii să le citească drept scorneli, iar știutorii să le recepteze ca atare, cu minima satisfacție că informațiile au fost, totuși, spuse. Dar iată că un astfel de demers publicistic a rămas tot amânat, probabil fiindcă Mugur Geu era sigur că are încă suficientă vreme pentru a-l scrie ca la carte. Acum, s-ar putea zice că potențiali cititori vor fi fost prejudiciați de amânările autorului și de grăbita lui retragere dintre autori; de asemenea, cel puțin câteva persoane care să fi stârnit astfel de ficțiuni nescrise se pot considera – într-o părere – salvate. Astăzi, își pot face pe îndelete baia, cu multă apă caldă și scumpe esențe parfumate, săpunindu-și aproape ritualic petele și cicatricile, pentru a surâde apoi în oglinzi cu satisfacția că cel puțin o parte din personajele pe care le-ar fi întruchipat au fost deja îngropate.