Lumina Sfântă, cu avionul până la Bacău, pe roți până la Suceava

Lumina Harică de la Ierusalim va ajunge și în acest an în toate mănăstirile și bisericile din Bucovina pentru a fi oferită credincioșilor în noaptea de Înviere.
 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că, în condițiile în care aeroportul sucevean este închis ca urmare a lucrărilor de modernizare, delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților va aduce Lumina Sfântă cu avionul până la Bacău, de unde, „pe roți”, cu antemergător de la Poliție, va fi transportată până la Fălticeni, unde va fi distribuită, la Biserica „Sf. Ilie”, preoților din zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, și celor din zona Siret – Rădăuți, astfel încât aceștia să ajungă până la începerea slujbei la parohiile lor. Ulterior, pentru bisericile și mănăstirile din zona limitrofă municipiului Suceava, Lumina Sfântă va fi distribuită de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. „Mulțumesc ÎPS Pimen pentru deschiderea de a face acest lucru care este așteptat și de numeroșii turiști ce vor petrecere sărbătorile pascale în Bucovina” a spus Nechifor. La rândul său, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a precizat că aducerea Luminii Sfinte în Bucovina se realizează în urma unei colaborări cu IPJ Bacău și cu prefectul de Bacău. Prefectul a adăugat că, în condițiile în care vor fi mulți turiști în zonă, autoritățile sucevene au luat măsuri de reparare a drumurilor naționale cele mai circulate, în special spre zonele turistice, dar și a legăturilor spre mănăstiri. De asemenea, au fost verificați comercianții, iar în această perioadă 485 de polițiști și 129 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică, dar și siguranța circulației rutiere. În ultimii cinci ani, Lumina Sfântă a fost adusă cu avionul de la Ierusalim pe aeroportul sucevean, de unde era preluată de preoți și călugări din județul Suceava și județele limitrofe, dar și de reprezentanți ai Mitropoliei Cernăuților din Ucraina, ca apoi să fie împărțită credincioșilor la slujba de Înviere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI