Dr. Vlad Morariu este noul manager al Spitalului Municipal Fălticeni

Postul de manager al Spitalului Municipal Fălticeni este ocupat oficial, de la data de 1 aprilie a.c., pe o perioadă de 3 ani, de dr. Vlad Morariu, în urma concursului organizat la sfârșitul lunii martie.
 

Numirea noului manager a fost oficializată marți, 15 aprilie, în cadrul unei întâlniri a conducerii Spitalului Municipal Fălticeni cu medicii, personalul medical și ceilalți angajați ai instituției. Vlad Morariu a prezentat obiectivele mandatului său. Un obiectiv imediat pe agenda sa este reorganizarea unor servicii în vederea eficientizării acestora, cu accent pe activitatea laboratorului. O atenție deosebită aflăm că va fi acordată susținerii proiectului de construcție a noului spital municipal, astfel încât, din toamna anului 2015, activitatea medicală să se desfășoare în noua clădire. „Îl asigur pe managerul Vlad Morariu și pe medicii Spitalului Municipal Fălticeni că vor avea în Primăria Fălticeni un sprijin real în tot ceea ce privește susținerea activității instituției. Sunt convins că împreună vom realiza cea mai mare dorință a fălticenenilor și a locuitorilor zonei Fălticeni, aceea de a avea un spital nou la Fălticeni. Este un obiectiv realizabil și avem susținerea autorităților guvernamentale pentru a-l duce la bun sfârșit” a declarat prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI