„Ipostaze de ideologie internă politică”

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc vineri, 11 aprilie a.c., lansarea cărții „Ipostaze de ideologie internă politică” semnată de prof. univ. dr. Daniel Șandru, originar din Fălticeni; deci om al locului, cum s-ar zice.
 

El este profesor la Facultatea de Geografie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și profesor asociat al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Un invitat de seamă la lansare a fost scriitorul, poetul și profesorul universitar doctor Liviu Antonesei. Moderatorul manifestării a fost conf. univ. dr. Vasile M. Demciuc, șeful Catedrei de Istorie din cadrul USV, care a reușit să creeze o atmosferă plăcută, vorbind auditoriului despre valoarea invitaților și a creației lor. A vorbit despre carte și conf. univ. dr. Dan Dascălu, de la USV. Înaintea lansării, prof. univ. dr. Liviu Antonesei a ținut o prelegere și a purtat un dialog cu cei prezenți în sală despre ceea ce înseamnă intelectualitatea și viața intelectualului din zilele noastre. Universitarul ieșean Liviu Antonesei a ținut să menționeze că prof. univ. dr. Daniel Șandru a făcut parte dintre studenții „căruia i-am urmărit evoluția și i-am citit cărțile. El este un profund gânditor cu conștiința perfectă. Aș vrea să-i văd evoluția și în continuare”. Conf. univ. dr. Dan Dascălu a spus, printre altele: „Volumul este peisajul ideologic al post-comunismului românesc”. În final, a vorbit autorul, care a spus că este teribil de onorat să-și lanseze cartea la Suceava aici. Cei care au dorit au primit autografe pe volumul „Ipostaze de ideologie internă politică”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI