La cea de-a IX-a ediție a Concursului Național „Penelul fermecat”

Flavius Iacob a câștigat marele premiu la numai 5 ani

Marele premiu la cea de-a IX-a ediție a Concursului național de creație plastică pentru preșcolari ,,Penelul fermecat” a fost câștigat, la secțiunea „pictură”, de copilul de numai 5 ani Flavius Iacob, de la Grădinița cu Program Normal Nr. 3 ,,Dumbrava minunată”.
 

El a fost îndrumat de ed. Lidia Ciotârcă. La această secțiune s-au acordat cele mai multe premii: 4 premii de excelență, 16 premii I, 31 premii II, 7 premii III. Festivitatea de premiere s-a desfășurat vinerea trecută, la sediul Grădiniței „Gulliver” Suceava, în prezența preșcolarilor premiați, a juriului competiției, a cadrelor didactice și a părinților. Directoarea Grădiniței „Gulliver”, prof. Maria Matei, ne-a informat că s-au acordat 148 de premii pe secțiuni și pe grupe de vârstă, preșcolarilor cu vârste cuprinse între 4-6 ani, din grupele mijlocie și mare, din județele Suceava, Vâlcea, Sibiu, Brăila, Dolj. Tot vineri a avut loc și vernisajul expoziției „Universul familiei”, cu lucrările copiilor, expoziție care poate fi admirată în holul de la parter al Grădiniței „Gulliver”, până pe 24 aprilie. Concursul a fost inițiat de către Inspectoratul Școlar Suceava, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte ,,Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare” Suceava, Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Suceava. Este organizat de cadrele didactice din Grădinița ,,Gulliver’’ Suceava, Grădinița cu Program Prelungit ,,1-2-3” Suceava și Grădinița cu Program Normal Ipotești.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI