Carte de zidire sufletească

V. Morala vieții de familie

 

5. Cultul strămoșilor În cultul strămoșilor zace un miez adânc îndreptățit. Numai că naiva înfumurare a oamenilor de astăzi nu are nimic a face cu elementul sănătos al vechiului cult al strămoșilor. Acesta constă în a te adânci în caracterele mari, în a le păstra, cu sfințenie, spusele și obiceiurile și a te feri astfel de trăsăturile fatale ale moștenirii din sânge. Pentru acest mod de proslăvire a strămoșilor, omul de astăzi nu mai are nici timp, nici liniște, nici evlavie. Și în chipul acesta mândria de familie ajunge nerozie de familie, iar omul individual, care ar trebui să privească neatârnarea până și de familia lui drept averea sa cea mai de seamă, este, mai mult decât oricând, robul tuturor moștenirilor din sânge. Ceea ce spunem aici despre moștenirea de familie se aplică și la moștenirea națională. În fiecare popor găsim, pe lângă însușiri mari și prețioase, și anumite greșeli și slăbiciuni care își au rădăcinile în darurile-i naturale și în istorie. Aceste primejdii ale darurilor firești sunt însă o fatalitate neînlăturabilă pentru individ numai atunci când o buimacă înfumurare națională împiedică cunoașterea de sine și face cu neputință o despărțire netedă între tradițiile într-adevăr mari și între greșelile și îngustimile sale. Acolo însă unde lipsurile și greșelile de caracter ale temperamentului național sunt puse drept obiectul unei cercetări amănunțite, unde omul nu se amețește de gloria poporului său, ci-și înfățișează și trăsăturile glorioase ale celorlalte neamuri, acolo se îndeplinește marea operă a dezrobirii naționale: dezrobirea necontenită a poporului de propriile-i beteșuguri.