Tronsonul de autostradă Siret – Suceava – Pașcani

Președintele CJ a propus Ministerului Transporturilor ca ruta să treacă prin apropierea Aeroportului Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat vineri că masterplanul de transport al României prevede ca până în 2020 să fie realizat și tronsonul de autostradă Siret – Suceava – Pașcani. El a ținut să sublinieze, într-o conferință de presă, că până acum niciun guvern nu a realizat un asemenea masterplan și și-a exprimat încrederea că programul de autostrăzi va fi realizat și că guvernele care vor fi instalate nu vor mai schimba aceste priorități. Nechifor a arătat că pentru ca aceste proiecte să fie realizate în termen și de calitate va trebui să fie executate de firme puternice și care au capacitatea necesară pentru asemenea lucrări de anvergură.
 

El a explicat că va fi modificată legislația privind achizițiile și speră ca Legislativul să impună criterii astfel încât firmele care nu-și fac treaba să nu mai poată participa la licitații. „Aș fi de acord să se dea recomandări din partea administrației publice pentru modul în care aceste firme au lucrat” a spus Nechifor. În ceea ce privește tronsonul de autostradă Siret – Suceava – Pașcani, Nechifor a spus că a propus Ministerului Transporturilor ca ruta să fie astfel gândită încât autostrada să treacă prin apropierea Aeroportului Suceava, iar traseul DN 2 să rămână ca o variantă alternativă. În cadrul aceleiași conferințe de presă, vicepreședintele CJ Suceava, Ilie Niță, care este și vicepreședintele PNL, a declarat că pentru finanțarea construcției autostrăzii Siret – Suceava – Pașcani urmează să fie alocate fonduri colectate prin acciza suplimentară la carburanți. Întrebat dacă în calitatea sa de lider PNL susține acciza suplimentară la carburanți, Niță a spus că doar a prezentat care este sursa de finanțare pentru acest tronson de autostradă și a evitat să spună dacă susține personal această acciză. „Nu eu am susținut și venit cu propunerea accizei la carburant. Guvernul a găsit-o, pentru a se face din aceste fonduri tronsoane scurte, cu valoare mică” a spus Ilie Niță. Întrebat dacă va sugera parlamentarilor PNL să voteze în favoarea acestei accize astfel încât să existe finanțare pentru acest tronson de autostradă, Niță a spus că parlamentarii liberali știu cel mai bine cum trebuie să voteze. Ministrul transporturilor, Dan Șova, anunțase, miercurea trecută, că CNADNR va lansa în acest an proceduri de contractare pentru studii de fezabilitate necesare construcției a aproape 1.800 km de autostradă și va selecta constructorii pentru 375 km. În acest an, vor fi în derulare lucrări pentru 651 km de autostradă, iar în 2015 vor fi în construcție 1.429 km, din care proiectele noi vor acoperi 1.186 km. Din acciza suplimentară la carburanți, variantele propuse până în prezent sunt autostrăzile Alexandria – Craiova (140 km), Craiova – Calafat (85 km), Târgu Mureș – Târgu Neamț (211 km), Gilău – Suplacu de Barcău (101 km), București – Giurgiu (60 km) și Pașcani – Suceava – Siret (100 km). Liderului deputaților PNL, George Scutaru, declarase, la 1 aprilie, că PNL nu va vota acciza pe benzină și motorină impusă de Guvernul Ponta, el arătând că nu există garanții privind modul în care Executivul dorește să utilizeze acești bani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI