Marți s-a desfășurat, pe scena Casei Culturii din Suceava, sesiunea de spectacole a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de teatru pentru copii și tineret. Au urcat pe scenă zeci de copii și tineri, parcă tot mai buni de la an la an, ale căror energii și talent se împletesc fericit dând naștere unor acte de creație care uimesc și provoacă admirație. Admirație pentru cei mici și totodată respect pentru profesorii îndrumători cărora le pasă de sufletul bogat al învățăceilor care doresc să facă teatru, formându-se în spiritul unor valori aflate cândva în educația de toate zilele a românilor.
„Dacă ne dorim ceva important de la acest festival este să formăm un public autentic de teatru” a declarat în deschidere Cornel Grosar, membru al Consiliului Local Suceava. Acest obiectiv transmis de organizatori se realizează după fiecare ediție a festivalului de teatru sucevean, pentru că este greu de crezut că un copil sau un tânăr care face teatru, care povestește altora despre realizările lui, nu va fi un public care să nu recunoască și să nu-i provoace pe ceilalți din jur să aplaude și să aprecieze la rândul lor un monolog, o scenetă sau o piesă de teatru interpretată cu talent. Festivalul de teatru pentru copii și tineret este susținut și finanțat de Consiliul Local Suceava și Primăria Suceava, având ca partener principal Asociația „Promotorii Bucovinei”, alături de acești „actori” stând Asociația „Magi Media”, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Asociația Arhetip Cultural, Fundația „Ana”. Juriul, din oameni de teatru și pentru teatru În juriul festivalului iau loc în fiecare an oameni de teatru și oameni care promovează teatrul, oameni care iubesc actul de cultură și îl produc ei înșiși. Președinta juriului și cea mai obiectivă judecată a prestațiilor din concurs este actrița Gabriela Ioniță, cunoscută nu numai ca actriță, ci și pentru activitatea sa în cadrul Școlii de teatru „Corifeu” și ca promotor al teatrului interactiv pe care îl duce direct la elevii din școli, prin faptul că s-a implicat în multe proiecte sociale pe teatru, dar și ca un bun profesor și îndrumător în cadrul atelierelor de teatru. Au jurizat anul acesta alături de Gabriela alți doi oameni de teatru plecați în această lume minunată de la Suceava, Dan Clucinschi și Alexandru Bogdan Coțofrec, doi foști laureați ai Festivalului de teatru pentru copii și tineret care au ales să facă din teatru o carieră. Dan, cunoscut din vremurile sale mai tinere ca „Acadică”, visa când era mic, fără să știe ce înseamnă asta, să fie „sutien”, dar a ajuns actor pe scenă la „Bulandra” și la „Nottara”. Alex, pregătit chiar de Gabi Ioniță, intrat primul la Arte din cadrul Universității „Hyperion”, joacă deja și, în ciuda imaginii cuminți pe care o afișează, este un „nebun” dedicat acestei cariere. Din juriu au mai făcut parte poeta Carmen Veronica Steiciuc, cea care ne aduce la Suceava teatrul lui Matei Vișniec, artistul plastic etalon al Sucevei Mihai Pînzaru-PIM, Maria Strugari, reprezentant al „Promotorilor Bucovinei”, subsemnata și Răzvan Mihai Lepărdă, adolescentul sucevean de la „Ștefan” cu un IQ în clasa a II-a de 110, care știe 3 limbi străine, înoată ca un pește, citește pe capete și a jucat teatru chiar la concursul pe care acum l-a jurizat, obținând de câteva ori locul I. Actorii de gimnaziu, mai buni ca liceenii Festivalul de teatru pentru copii și tineret s-a desfășurat pe două secțiuni, „gimnaziu” și „liceu”, la fiecare în parte cu interpretări monolog și cu trupe. S-au înscris în concursul copiilor și tinerilor trupele de teatru „Giganții” și „Joc” din comuna Cuza Vodă – Călărași, ai Clubului „Artis” din Piatra Neamț, de la Colegiul Național „Nicu Gane” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, de la școlile gimnaziale din Mihoveni și Vicovu de Sus, Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc, Școala „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei, Colegiul Tehnic din Rădăuți, iar din municipiul Suceava, Școala Gimnazială „Miron Costin”, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, în total aproximativ 40 de prestații din repertorii de teatru care mai de care mai diverse. Calitatea foarte bună a interpretărilor micilor actori de gimnaziu a făcut dificilă pentru juriu alegerea locurilor pe podium atât la monolog, cât și la trupe, dar cei mai buni dintre cei buni au primit laurii. La monolog, locul I a fost câștigat de carismaticul Andrei Căutișan de 14 ani, de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, cu monologul „Uitucul” al lui Horațiu Mălăele. Locul II, dar și o nominalizare specială pentru cel mai bună prestație masculină din întreg festivalul i-a revenit lui Robert Balan din Cuza Vodă – Călărași, care a făcut un adevărat tur de forță pe monologul „Calul lui Ghiuță” de Ion Pribeagu. Premiul III și l-a adjudecat Andrei Marc de la Clubul Copiilor „Artis” din Piatra Neamț, un copil sensibil și talentat, cu un monolog al lui Nică din „La scăldat” de Ion Creangă. La trupe, locurile I și II au plecat la Călărași, fiind câștigate fără drept de apel de copiii care compun trupele „Joc” și „Giganții” din comuna Cuza Vodă. Șarmul și umorul, detaliile scenice, interpretarea, dramatismul, textele, costumele, atât din adaptarea după „Prostia omenească” a lui Creangă, cât și din „Jertfa brâncovenilor”, adevărate concepții scenice, i-au urcat pe copiii veniți tocmai de la Călărași pe primele două trepte ale podiumului. Acești copii, laureați ai multor concursuri de teatru în țară, cărora li s-a insuflat dragostea de teatru de către generoasa și devotata Niculina Comănescu, sunt cu atât mai mult de admirat cu cât clubul lor, locul în care învață rolurile și repetă, este mica bibliotecă a școlii. Locul III al festivalului sucevean de teatru a fost câștigat de Teodor Gheorghieș și Andrei Marc, mebri ai clubului nemțean „Artis”, cu sceneta lui Mircea Sântimbreau „Aspirina și Piramidonul”, consacrată genial în mintea românilor în interpretarea lui Marin Moraru și Marian Hudac. „Adulții” de liceu nu s-au ridicat anul acesta la valoarea actorilor amatori de gimnaziu. Multe dintre trupele înscrise în concurs confundă încă momentele concepute pentru „balul bobocilor” cu teatrul și pierd în concurs. Cine a luat treaba în serios și a prezentat publicului și juriului ceva demn de evaluat și notat, din perspective interpretative, a luat premiu. Cine nu, poate a înțeles cum se câștigă un premiu la un festival de teatru. Cel mai bun monolog a fost cel al Dianei Robu de la Colegiul Tehnic Rădăuți, locul II revenind interpretării singulare a lui Bogdan Ujeniuc de la Colegiul Informatic „Spiru Haret” Suceava, iar locul III, „Curei de slăbire” a Ramonei Hanzeu de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni. La trupe, „Catharsis” de la același Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, a luat locul I cu sceneta „Intelectualii”, locul II „Simple Duo” de la „Spiru Haret” Suceava, cu o scenetă din „Suflete tari” de Camil Petrescu, și locul III, fetele Școlii Profesionale Speciale din Câmpulung Moldovenesc, cu sceneta „Boală grea”, în care, pe aceleași replici, au reușit să inducă și să treacă bine de la plâns, la râs și apoi la furie. „Un concurs îți dă măsura îndrăznelii tale” Diplomele și premiile au fost oferite de președinta juriului, Gabi Ioniță, de Dan Clucischi (care a lansat tinerilor, în pauze, mici provocări de workshop teatral) și Alex Coțofrec, dar și de maestrul Mihai Pînzaru-PIM, răcit și înfrigurat într-o Casă a Culturii de la Suceava încălzită doar de răsuflarea și entuziasmul concurenților din cadrul festivalului. „Noi, în sală, am asistat astăzi la ceea ce eu aș numi teatru în frigider. Voi, pe scenă, ați simțit altceva, pentru că sunteți tineri și entuziaști și unii dintre voi chiar buni actori. Un concurs ca cel la care ați participat astăzi este un lucru extraordinar, pentru că un concurs îți dă măsura îndrăznelii tale” a declarat maestrul PIM înainte de a oferi liceenilor diplomele, medaliile și cupele. Festivalul de teatru pentru copii și tineret de la Suceava se încheie astăzi, după două zile de workshop și ateliere de teatru în care instructori pentru tinerii actori au fost Dan Clucinschi și Gabriela Ioniță. Tot ieri, la Galeria Shopping City Suceava, trupa „Aether” din București, cu reprezentația „Tango Conjugal”, a prezentat „momente mai mult sau mai puțin amuzante din viața cotidiană a unui individ. De la cazuri simple de discuții conjugale la dispute, toate presărate cu mult umor și un strop de cinism, specific în parte și lui Caragiale” după cum au anunțat înșiși actorii.



























Comentarii