„Poetica imaginii în creația populară din Bucovina”

Volumul cu titlul de mai sus, apărut la Editura Junimea Iași în 2013, este o nouă dovadă a predilecției autoarei Luminița Reveica Țaran pentru seducătoarea temă a imaginarului.

 

Revelarea detaliată a elementelor care fundamentează poetica imaginii, cu ample referiri la tezaurul teoretic mondial, apare ca un demers, uneori excursiv, de a ajunge de la „câte bordeie, atâtea obiceiuri” până la concluziile filosofiei. Explorarea imaginii, ca unitate de semnificație, din creația populară, în cazul de față cea din Bucovina, pornirea de la sfera concretului cu scopul de a-i descifra valoarea poetică, apare în concordanță cu ceea ce spunea John Locke: „nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai întâi în simțuri”. În aceste condiții, definirea spațiului imaginar debutează prin definirea elementelor originare ale universului. Explicarea mitului prin reprezentări grafice, prin concluzii generate de studierea minuțioasă a unor texte notorii și citate de circulație mondială, creează impresia unei punți de legătură între muzica și dansul specifice zonei asupra căreia se aplică cercetarea și până la hora de piatră de la Stonehenge, de exemplu, între „spațiul mioritic și antichitatea balcanică” prin detalierea etimologică a cuvântului „horă”, chiar exemplificarea prin enumerare a formelor de dans circulare, existente încă din cele mai vechi timpuri și la popoare îndepărtate geografic. Referitor la sacralitate spune autoarea: „Recuperarea ontologică a sacrului este posibilă prin sincronizarea semnificațiilor discursive. Dezvăluirea legăturilor dintre universaliile ontologice se realizează prin această sincronizare a semnificațiilor instanțelor discursive, primenind legăturile dintre uman și cosmic”. Elementele ontologice universale primesc justificarea valorii mitice prin stabilirea rolului pe care îl au în ritualitatea prezentă în momentele importante ale vieții, nașterea, nunta, înmormântarea, dar și în practicile cu caracter mai mult sau mai puțin evlavios, desfășurate pe parcursul anului, iar pentru fiecare sunt prezentate suficiente exemple care să susțină afirmațiile. Multitudinea de detalii evită laconismul unor exprimări ca ale lui Laozi: „În această lume nimic nu este mai moale decât apa. Dar pentru a străpunge durul, nimic nu o depășește”. Am folosit acest exemplu pentru a sublinia atitudinea de ghidare a cititorului interesat, fără a se ajunge la interpretări individuale care să conducă la disiparea ideii din enunț. În același mod sunt constatate implicațiile în toate cazurile, inclusiv în obiceiurile de familie, explicațiile fiind bazate pe tradiții creștine, dar și pe forme perpetuate din precreștinism. Sunt valorificate aici informații având ca sursă lucrări semnate de Simion Florea Marian, Nicolae Cojo-caru, Elena Niculiță-Voronca sau manuscrise ale profeso-rului Nicolae Macovei. Nu vom repovesti paginile cărții, lăsăm cititorilor plăce-rea documentării; remarcăm, ca exemplu de imagine pur bucovineană, cea în care Baba Dochia se află pe munte păzin-du-și oile, asta printre alte fapte tipice invocate pentru a proba logic interferența dintre sacru și profan. În capitolul intitulat „E-pistema lingvistică a spațiului imaginar”, spre clarificarea unor noțiuni și categorii filo-sofice, în sensul justificării integrării acestora în context, sunt folosite referiri la Aristotel, Platon, Michael Foucault sau Hegel, nelipsind și contribuția personală a autoarei: „Ca experiență estetică fundamentală, de tip productiv, «poiesis» corespunde, astfel, definiției date de Hegel artei, după care omul își poate satisface nevoia generală și absolută de a se simți în lume ca la el acasă, doar prin creație artistică”. Pentru ilustrarea discursului poetic, specific creației populare bucovinene, au fost utilizate ca „semne poetice nucleare”: „cosmosul antropomorf”, „omul cosmos” și „ghemul vieții”. Din nou apar sub lupa interesului elementele fundamentale, sunt pomenite și prelungirile în timp ale unor practici cu mult precreștine, paralelismul comparativ întinzându-se spre Munții Vosgi sau Prusia Orientală. Reunirea în spațiul de analiză a imaginarului ritualic și a imaginarului poetic, prin valorificarea în interesul demersului a filonului arhaic, păstrat încă în forme manifestate sau insidios, descoperă sensurile mitice atribuite realității, refăcând drumul până la sacralitatea gesturilor simple. Este evitată confuzia, pe care ar putea-o genera oralitatea, cu folclorul, este evitată complicarea inutilă care ar duce la redundanță și la formele folclorice în care se face apologia consumului de alcool și a instinctelor primare. Așa ceva nu are nimic în comun cu poetica imaginii și nici nu este ceea ce a fost sau ceea ce ar fi putut fi. Fiecare carte citită ne învață câte ceva, chiar ne pricopsim cu noi întrebări, văzând exemplele și citatele cu care autoarea volumului de față ilustrează, chiar demonstrează, similitudinea trăirilor și formelor de a accede în sfera care include poetica imaginii. Și ne întrebăm: cine și de ce a aruncat sămânța discordiei între membrii aceluiași popor al planetei?