Patru gospodării salvate de la mistuire

 

Militarii Detașamentului de pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență ale localităților Marginea și Volovăț, au intervenit, ieri, în jurul orei 3.30, cu cinci autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Rodicăi B., din comuna Marginea. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la construcțiile din gospodărie (din lemn, cu învelitoare din șindrilă și tablă), existând pericolul de propagare a focului la casele învecinate. Proprietara, în vârstă de 54 de ani, a suferit un atac de panică. Pompierii paramedici SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Incendiul a fost lichidat la ora 6.50. A ars acoperișul construcției corp comun, format din casă de locuit, bucătărie de vară, adăpost de animale și o anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 250 de metri pătrați. Flăcările au mai afectat circa 10 metri cubi de material lemnos, o tonă de cereale și alte bunuri. De asemenea, din cauza temperaturilor foarte ridicate, geamurile gospodăriilor din imediata apropiere au crăpat. În urma incendiului, au pierit 10 găini și 25 de pui de găină. Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un mijloc de iluminat lăsat sub tensiune. Pompierii au salvat restul locuinței și al anexelor gospodărești, precum și trei gospodării învecinate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: