Copil de 4 ani accidentat la Corocăiești

 

La data de 7.04.2014, în jurul orei 9.30, pe fondul nesupravegherii din partea mamei, în grija căreia se afla, un copil de 4 ani, din comuna Verești, s-a angajat în traversarea unui drum comunal neclasat din satul Corocăiești și a fost acroșat de autoturismul condus de un bărbat de 56 de ani, din localitate. Minorul a fost transportat la spital cu ambulanța pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, și i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluționat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI