Carte de zidire sufletească

V. Morala vieții de familie

 

3. Egoismul de familie Viața de familie are în sine nu numai puteri mari de făurire, ci și mari primejdii pentru formarea lăuntrică a omului. Numai cine are limpede înaintea ochilor aceste primejdii, poate să se dezvolte lăuntric în sânul familiei. Familia trebuie să fie o școală pentru toate marile răspunderi; pentru oamenii care n-au însă un țel mai înalt, ea înseamnă adesea numai o nouă hrană pentru egoismul atotcuprinzător, pentru naiva împăunare și oglindire de sine în proprii tăi urmași. Vorbim, cu drept cuvânt, de înrâurirea nobilă a maternității; pentru multe femei însă, lipsite de o concepție mai înaltă a vieții, maternitatea duce numai la o adorație idolatră a propriului lor trup și sânge și la o orbire desăvârșită față de drepturile celorlalți. Egoiștii familiei nu văd cât de mult sunt loviți, atât ei, cât și ai lor, prin atare scurtime de vederi. Adorarea de sine, care e la temelia iubirii fără măsură pentru ai tăi, trece pe nesimțite la copii, cărora le otrăvește întreaga viață sufletească prin înfumurarea de sine și omoară în ei orice modestie, fără de care nu poate fi o conștiință mai adâncă și o adevărată cultură socială. Iar dacă egoiștii își închipuie că familia se va uni cu atât mai strâns cu cât vor dărui mai puțină inimă în afară, aceștia habar n-au că însăși închegarea familiei are nevoie de o iubire mai înaltă și mai dezinteresată decât aceea care se îndreaptă numai asupra trupului și sângelui propriu, asupra consângenilor celor mai apropiați. Îngustimea de inimă față de ceilalți, numai pentru a nu răpi nimic alor tăi, în cele din urmă îți închircește inima și față de ai tăi și plămădește un soi de iubire scurtă, tiranică și egoistă, care nu-i în stare să stârnească o jertfă, o recunoștință și o credință reală a membrilor familiei unul față de altul. Acolo unde copiii sunt crescuți și iubiți în chipul acesta egoist, lipsește adevăratul botez al vieții spirituale: sporesc numai în carne, nu și în suflet, și de aceea va domni și-n ei carnea și sângele, nu viața mai înaltă a spiritului. Unde, dimpotrivă, familia ia sincer parte la necazurile și bucuriile altora și jertfește tihnă, bani și vreme spre a da ajutor și a arăta interes unor oameni care nu-i aparțin prin sânge, acolo se aplică binecuvântarea: Domnul va răsplăti; iubirea mai înaltă la care te-ai ridicat și lepădarea de patimă pentru ai tăi se răsfrâng ca o binecuvântare asupra vieții de familie, îi strâng și-i înnobilează toate legăturile firești.