Echipa LPS Suceava a reușit să se califice la turneul final

La finele săptămânii trecute, la Plopeni, s-a desfășurat unul din turneele semifinale contând pentru campionatul național de handbal masculin pentru juniori II. Formația LPS Suceava a făcut parte din Seria a II-a alături de CSM Bacău, CSȘ 2 București, CSȘ Călărași și LPS Buzău.
 

În primul meci, elevii profesorului Petru Brândușe au întâlnit cea mai bună echipă prezentă la competiție, CSM Bacău, echipă despre care nu știau decât că se impusese în toate meciurile din sezonul regulat. După o primă repriză în care au fost la înălțime, tinerii handbaliști suceveni au cedat și au pierdut cu 24-30 (11-10). Înfrângerea nu i-a demoralizat pe componenții grupării LPS Suceava, i-a mobilizat, și, ca dovadă, au câștigat următoarele trei partide și dreptul de a participa la turneul final. „Așa cum anticipam, jocurile pentru calificarea în turneul final, în primele opt echipe din țară, nu au fost deloc ușoare. Mă bucur că am reușit această calificare pe fondul unor jocuri bune, cu echipe bine pregătite și dornice de victorie. Chiar și în jocul pierdut cu CSM Bacău, am demonstrat că avem potențial, fiind singura echipă care a reușit să pună probleme ocupantei locului I, chiar dominându-i în prima repriză. Apreciez dăruirea și dorința de victorie ale elevilor mei manifestate mai ales în ultimul joc, care era decisiv pentru calificare. Ne dorim să avem o comportare bună la turneul final și, de ce nu, un loc pe podium. Aceasta depinde numai de noi. Merită felicitări lotul de jucători: Duman Eduard, Bogdan Plugariu, Andi Tofănel, Bogdan Cozorici, Iulian Cojan, Emil Solcan, Relu Chirilă, Robert Chițan, Alexandru Cocoș, Alex Dascălu, Gabriel Câmpan, Cătălin Antoneac, George Zamfirache, Daniel Ionasciuc, Ciprian Gvinda, George Paul Omania, Marius Vacariu”, a afirmat antrenorul echipei de handbal masculin a LPS Suceava profesorul Petru Brândușe. Rezultate înregistrate la turneul semifinal de la Plopeni: LPS Suceava – CSM Bacău 24-30 (11-10) LPS Suceava – CSȘ 2 București 25-17 (14-9) LPS Suceava – CSS Călărași 29-23 (12-10) LPS Suceava – LPS Buzău 25-23 (14-14)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI