În primul trimestrul al anului 2014, lucrătorii Comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat în total 266 de controale, informează comisarul-șef Adriana Iordache. Ea face cunoscut că personalul din subordine a întreprins 65 de inspecții planificate la obiective încadrate în clasele de risc A, B, C și D și cuprinse în Planul de control pentru anul 2014, dintre care 40 în domeniul poluării industriale, iar 25 în cel al biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate. În perioada la care facem referire, comisarii de mediu suceveni au desfășurat, de asemenea, 201 inspecții neplanificate, 144 fiind pe linia controlului poluării industriale, iar 57 pe cea a controlului biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate. În cadrul acestora din urmă, 29 de acțiuni au fost desfășurate pentru verificarea sesizărilor și petițiilor; 4 în vederea respectării condițiilor impuse de actele de reglementare, iar 5 inspecții au fost urmare a autosesizării. Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu a impus efectuarea a 79 inspecții, în timp ce 79 de controale au avut loc în colaborare cu alte autorități, respectiv cu Instituția Prefectului județului Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” și Sistemul de Gospodărire a Apelor. Comisarul-șef Adriana Iordache a declarat că, în timpul acțiunilor de control, au fost constatate 27 sancțiuni contravenționale principale, controlorii aplicând 15 amenzi în valoare totală de 248.000 lei și dând două avertismente. Comisarii de mediu au luat măsura aplicării unei sancțiuni contravenționale complementare de suspendare a activității unui agent economic, făcând și o propunere de suspendare a actelor de reglementare.
În primul trimestru
> Ei au suspendat activitatea unui agent economic, făcând și o propunere de suspendare a actelor de reglementare
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii