Cu „ciocu mic”…

Înveninată creștere de preț la combustibili, dezastrul provocat de măsura lui Ponta tinzând să egaleze ca popularitate celebra măsură a lui Cuza! Toată lumea politică comentează creșterile de preț la benzină și motorină, chiar și cei neutri, adică cei neposesori de autoturism se bagă în dispută, deoarece măsura ne va lovi pe toți prin creșterea generală a prețurilor. Supărat tare, dar și în tăcere este și un foarte bun amic, aflat într-o situație fără ieșire, captivă, ca să folosim un termen aflat în expansiune. El este obligat să facă din trei în trei săptămâni un drum la București, la un mare spital, unde un membru al familiei sale face deja de șase ani un tratament împotriva necruțătoarei boli a secolului. Omul, stimulat de asprimea cu care se duce bătălia la cel mai înalt nivel în jurul acestei măriri de acciză, și-a făcut niște socoteli.
 

Dumitru TEODORESCU

Mașina sa face o mie de kilometri de la Suceava la București și retur într-o zi. Pleacă dimineața la șase, la ora prânzului ajunge la spital pentru perfuzie și face întoarcerea ajungând la Suceava noaptea, uneori noaptea spre dimineață. Este foarte greu să plece cu trenul, să ajungă la București dimineața, de acolo cu taxiul la spital, acolo – așteptare până la ora tratamentului, apoi deplasarea cu taxiul la gară și sosirea la Suceava a doua zi dimineața. Greu pentru însoțitor, darmite pentru cel bolnav. Așadar, nu are variante suportabile bănește la deplasarea cu mașina sa. Până la creșterea accizei, drumul costa 288 lei. După creștere, suma ajunge la 310 lei. „Așadar, cum deja unii au și făcut socoteala, eu pierd într-un an un drum la București, mai exact 374 lei. Cum nu mă dau banii afară din casă, căci și la spital te costă de fiecare dată, sigur că-mi vine să înjur această măsură, mai ales eu, moldoveanul, care voi folosi autostrăzile lui Ponta la Sfântu’ Așteaptă…”. Dar mi-a spus că nu înjură românește, ci că-și ține gura nemțește. Pentru că este adevărat că el, un biet cetățean obișnuit scoate mai mulți bani din buzunar pentru a rezolva o situație cu soluții mai complicate (și chiar mai costisitoare) decât folosindu-și propria mașină. Dacă banii aceia care i se scot astfel din buzunar sunt folosiți pentru nevoile țării însă, atunci fie, pentru că și țara plătește tratamentul scump pentru care merge el la București din trei în trei săptămâni. „N-or fi aceleași vistierii și nici aceiași orânduitori de bugete, dar nu-i moral să mă fac că uit că nu mi se iau din buzunar banii, mulți, cât reprezintă costul medicamentului…”, a admis bunul meu prieten.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI