Proiect european finalizat la Dorna Arini

Comuna Dorna Arini, în parteneriat cu Federația Agricultorilor de Munte Dorna, a finalizat proiectul cu titlul „Dezvoltare resurse umane și meșteșuguri în comuna Dorna Arini, jud. Suceava”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
 

Acesta s-a desfășurat în cadrul Axei prioritare 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”. Valoarea eligibilă a proiectului a fost de 1.125.902 lei, perioada de implementare a acestuia desfășurându-se timp de 24 de luni, începând din 2 aprilie 2012 până pe 31 martie 2014. Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea durabilă a resurselor umane, creșterea competitivității capitalului uman, conservarea tradițiilor, dezvoltarea meșteșugurilor ca instrument în integrarea pe piața muncii a persoanelor inactive, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a șomerilor, a persoanelor ocupate în agricultura de subzistență din comună, prin furnizarea de servicii de informare, formare și consiliere profesională, inclusiv prin dezvoltarea și valorificarea competențelor antreprenoriale ale cetățenilor comunei Dorna Arini. Grupul țintă al proiectului a inclus peste 1100 de persoane din mediul rural, din care peste 210 au beneficiat de servicii integrate de ocupare, care au constat în consiliere profesională și mediere a muncii, 125 de participanți au beneficiat de programe de formare, 21 de participanți au absolvit cursuri de zidar pietrar-tencuitor, 21 de participanți au absolvit cursuri de tâmplar universal, 21 de participanți au absolvit cursuri de confecționer obiecte artizanale din lemn, iar 62 de participanți au absolvit cursuri de formare antreprenorială. Un număr de 23 de persoane din grupul țintă au fost integrate pe piața muncii. „Noi acordăm egală importanță și infrastructurii, dar și tinerilor, și șomerilor, și cetățenilor implicați în agricultura de subzistență, acest proiect asigurându-le formare profesională în meseriile deja descrise. Vreau să vă spun că certificatele de calificare înmânate acestor beneficiari sunt recunoscute atât la noi în țară, cât și în restul Uniunii Europene. Am fost foarte plăcut surprins când am văzut că oameni care n-au pus mâna pe daltă au realizat în cadrul cursului de meșteșuguri obiecte care au fost expuse cu ocazia susținerii probei practice. De asemenea, a impresionat interesul manifestat de cetățenii din comună pentru acest proiect și pentru aceste cursuri. Le urez tuturor succes, ei având șanse de a fi mai bine plătiți în urma absolvirii acestor cursuri de calificare și, bineînțeles, o șansă în plus de a-și găsi un loc de muncă. Mulțumesc partenerului de proiect, lectorilor și echipei de proiect de la Primărie, pentru că au contribuit cu succes la reușita acestui proiect”, ne-a declarat dl Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: