Keo, Mateo, Leo Iorga și Skizzo Skillz, alături de Marius Gavrilă, inițiatorul și dezvoltatorul conceptului Mix Music Evolution, au fost prezenți miercuri, 2 aprilie, la Câmpulung Moldovenesc și la Fălticeni, în cadrul campaniei de plantare de arbori „Artiștii spun Verde pentru România”. Campania se desfășoară în orașele care au găzduit în anul 2012 spectacolul „Mix Music Evo”. Primii care s-au bucurat de prezența vedetelor la sesiunea de împădurire au fost locuitorii din Câmpulung Moldovenesc, unde activitatea a început la ora 9. În Fălticeni, începând cu ora 12, alături de Keo, Mateo, Leo Iorga, Skizzo Skillz și Marius Gavrilă au plantat tei și platani primarul Cătălin Coman și Paul Buhlea, directorul general al Primăriei Fălticeni. De la Fălticeni, artiștii au plecat la Roman, apoi la Onești, urmând ca astăzi să planteze copaci în Eforie Nord și în Mangalia. „Prin campania Lidl și Mix Music Evolution «1 leu pentru copacul meu», șase localități din România beneficiază de sesiuni de împădurire. Publicul concertelor s-a bucurat de muzică și distracție, contribuind în același timp și la bunăstarea mediului înconjurător” a spus Marius Gavrilă. Artiștii au promis că vor reveni în luna iunie la Fălticeni, pentru a vedea cât au crescut pomii plantați de ei.
Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni
> Artiștii vor reveni la Fălticeni în iunie pentru a vedea cât au crescut arborii
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii