Festivalul Ouălor Încondeiate la Moldovița

 

Pe 13 aprilie, în Duminica Floriilor, va avea loc la Moldovița cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Ouălor Încondeiate, eveniment care are ca obiectiv principal punerea în valoare și promovarea tradițiilor cultural-meșteșugărești ale etniei huțule din Bucovina. Festivalul se va desfășura pe trei secțiuni, Ouă încondeiate (copii, adulți), Artă tradițională veche (la care participanții se vor prezenta cu haine, icoane și obiecte tradiționale vechi) și Gastronomie (unde vor fi expuse și vor putea fi cumpărate bucate tradiționale de post și preparate din pește). Așa cum am aflat de la Lucia Condrea, unul din organizatorii manifestării, aranjarea standurilor va începe la ora 10, în sala de sport a comunei, concursul urmând a avea loc de la ora 13, după o scurtă slujbă religioasă de stropire cu apă sfințită a exponatelor. Pe durata jurizării standurilor de la cele trei secțiuni, va avea loc un program artistic susținut de formații și soliști locali. La final, câștigătorii vor primi diplome și premii. Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Moldovița și Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” din localitate. Cei care vor ajunge la Moldovița de Florii vor putea vizita și Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”, aflat în imediata vecinătate a locului de desfășurare a festivalului și vor putea afla detalii despre tehnica folosită de artistă. Muzeul are mai multe secțiuni, ouă încondeiate de Lucia Condrea, ouă încondeiate vechi, de peste un secol, provenind din zona Moldoviței, ouă decorate provenite din alte țări, cumpărate sau obținute la schimb de artistă la diverse concursuri și expoziții internaționale la care a participat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI