Corespondență specială de la Chișinău

96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Atmosfera anilor de redeșteptare națională a românilor basarabeni dintre Prut și Nistru pare să nu mai fie aceeași. Ziua de 27 martie a.c. a trecut fără fastul sărbătorilor de acum 20-24 de ani, când Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău aduna la acest eveniment sute de mii de oameni veniți de pe întreg teritoriul republicii să sărbătorească această zi memorabilă din istoria poporului român. Deși situația politică este explozivă la granițele Republicii Moldova (informațiile privind Transnistria sunt confuze și alarmante), la Chișinău viața decurge normal, cu problemele inerente de zi cu zi.
 

După cum aminteam mai sus, aniversarea a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara Mamă nu a mai avut fastul de odinioară. Forumul Democratic al Românilor, al cărui președinte este academicianul și redactorul-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, domnul Nicolae Dabija, a ținut să sărbătorească acest mare eveniment istoric în sala teatrului „Ginta latină”. Manifestarea a început cu intonarea imnului de stat al României. Preotul Buburuz a binecuvântat manifestarea, iar elevii Liceului „Prometeu” din Chișinău au intonat mai multe melodii patriotice. Nicolae Dabija, în discursul de salut, a ținut să specifice faptul că „la 27 martie 1918, Basarabia revenea acasă, de aici, din cea mai abătută provincie s-a pornit Unirea. Cei care au făptuit Unirea au fost oameni de mare curaj și vârsta medie a Sfatului Țării era de 28 de ani. Fără acești tineri și fără voința românilor de a se uni cu Țara Mamă, Basarabia astăzi ar fi împărtășit aceeași soartă ca și Transnistria. Basarabia a stat 106 ani sub ocupație țaristă. În anul 1918 nu a fost numai Unirea cu Țara, ci s-a unit și limba română. Nu există două limbi române, există numai o singură limbă, așa cum trebuie să existe un singur stat, un popor, o țară, o limbă, un stat. Să fim unioniști, mai ales acum, în momentele grele pentru Basarabia.” Preotul Buburuz, în luarea sa de cuvânt a specificat și el: „Mă bucură faptul că nu-i uităm pe cei care au făcut Unirea. Ei, cei din Sfatul Țării au făcut cel mai mare pas spre Unire, noi trebuie să le aducem slava noastră.” Academicianul Mihai Cimpoi, în luarea sa de cuvânt, a ținut să vorbească despre evenimentul de acum 96 de ani, comparând anul 1918 cu ceasul astral al Țării. Domnia sa a spus: „Trăiesc cu sentimentul, în această clipă, că suntem mai aproape de Reîntregire, de Europa. Actul Unirii nu-l poate șterge nimeni, niciun popor. Avem dreptul internațional de partea noastră. Nu a fost un act spontan, a fost expresia tuturor românilor, a fost expresia voinței noastre.” Printre altele, domnul Mihai Cimpoi a amintit celor prezenți faptul că bunicul scriitorului Gogol era de origine română. Din Jurnalul lui Gogol, domnia sa a citat următoarele „Dacă Rusia nu va împărtăși și ideea europeană, va pieri.” Tot Gogol se interesa, în Jurnalul său, cine au fost dacii. Moderatorii manifestării, actrița Ninela Caranfil și directorul teatrului, Nicolae Jelescu, au vorbit, la rândul lor, despre marea zi, despre sărbătoarea sfântă a basarabenilor care s-au manifestat deschis pentru Unire. Programul artistic a fost susținut de Ansamblul etno-folcloric „Ștefan Vodă”, care a susținut un recital memorabil pentru asistență. De asemenea, trei nume binecunoscute de epigramiști au avut un moment umoristic care a stârnit ropote de aplauze. Cei trei sunt binecunoscuți și publicului cititor din România. Îi amintim aici: Efim Tarlapan, Gheorghe Bâlici și Ion Deviza. Li s-au mai alăturat cu epigrame academicianul Mihai Cimpoi, de la care am reținut două epigrame: „Cu gândul la Unire/ premierii democrați/ Au venit ca să admire/ O bătaie între frați”. Domnia sa a spus despre această epigramă că a fost scrisă în luna iunie a anului 2013, zi în care s-a desfășurat meciul Atletico Madrid-Atletico Bilbao, la care au participat și premierii Victor Ponta și Vlad Filat. Tot academicianul Cimpoi i-a dedicat o epigramă lui Victor Ianukovici, adeptul Uniunii Vamale cu Rusia: „E greu în țara lui Taras/ De purul adevăr să nu ții seamă/ Suprema Radă repede te-a ras/ Acum spală Putina spre vamă”. Alți doi epigramiști, Sergiu Cojocaru și Vasile Mereuță, s-au produs și ei pe scenă. Un moment muzical care a stârnit ropote de aplauze a fost susținut de cântărețul de muzică ușoară Riki Ardezeanu, o voce deosebită, un folkist de înaltă ținută, care a cântat și din creația poetului Adrian Păunescu. O solistă de muzică ușoară care s-a afirmat datorită unei voci de excepție, Ana Cernikov, a interpretat mai multe melodii. Ea a fost lansată de către poeta Renata Verejanu, președinta Fundației „Micul prinț” în anul 2000, când era încă un copil. Trupa Teatrului de revistă „Ginta latină” s-a produs pe scenă cu un spectacol pe versurile poetului Dumitru Matcovschi. O interpretă de muzică folk, Marica Sârbu, a cântat din poezia lui Adrian Păunescu și a lui Grigore Vieru. Ni s-a adus la cunoștință de către deputata Corina Fusu, membru PNL, faptul că „îmi pare rău că ziua de azi, 27 martie 2014, când se împlinesc 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, nu a fost marcată oficial. Mai mult, președintele Igor Corman, atunci când am vrut să felicit cetățenii cu prilejul Zilei Unirii, mi-a închis microfonul. Adevărul va învinge”. În ziua de 27 martie au fost depuse coroane de flori la statuia lui Ștefan cel Mare. Pe pancarte se putea citi: „Moldoveni, deci români!”, „Ștefan cel Mare și Sfânt, cel mai mare român al tuturor timpurilor!”. Ziua de 27 martie a fost sărbătorită de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, la Biblioteca Națională. Ziua s-a încheiat la Teatrul „Mihai Eminescu”, unde actorul Dan Puric a susținut un spectacol de excepție așa cum numai el poate să țină.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI