Performanță hipică de excepție marca Herghelia Rădăuți

> Zoltan, un cal de sport românesc, încălecat de Ionel Moroșan, de 3 ori locul I la unul dintre cele mai importante concursuri de sărituri peste obstacole din lume
 

Zoltan, o frumusețe de cal de sport românesc, de 5 ani, călărit de Ionel Florentin Moroșan, antrenor și călăreț al Hergheliei Rădăuți a Direcției Silvice Suceava, a câștigat recent trei probe consecutive la concursul Toscana Tour 2014, care se desfășoară și în aceste zile la Arezzo, în Italia. Competiția, cu rădăcini medievale, este în prezent una de anvergură și de mare ținută și se desfășoară anual pe durata a 5 săptămâni, sub regulamentul Federației Internaționale Ecvestre, participând la ea, pe 5 categorii, cai și călăreți din mai toate țările lumii. Anul acesta au venit în Italia, din toată Europa, din Asia dar și de peste Ocean, peste 1500 de cai și cel puțin tot atâția călăreți, care mai de care mai frumoși și mai „galonați”, cupluri celebre în lume, cunoscute iubitorilor de concursuri hipice din transmisiunile postului tv „Eurosport”. Zoltan și Moroșan, trei probe fără greșeală Delegația română a intrat în concurs încă din prima săptămână. Alături de alți trei cai și călăreți români, Zoltan, încălecat de Ionel Moroșan, a intrat prima dată în concurs chiar pe 18 martie, prima zi de competiție, la categoria „cai tineri de 5 ani” (adică cei mai tineri dintre cei tineri), într-o probă în care timpul nu a fost element de departajare. Cuplul cal călăreț a reușit să parcurgă traseul fără greșeală, obstacolele înălțate până la 1,15 m rămânând neatinse. Au ajutat la aceasta nu numai aptitudinile de săritor ale calului antrenat în Bucovina, dar și forma fizică deosebită a călărețului, care a slăbit considerabil în ultimii doi ani. A doua zi, la o probă desfășurată la aceeași categorie, dar cu alt cod de concurs impus de FEI, calul de sport românesc de la Herghelia Rădăuți și călărețul antrenor au făcut din nou un traseu fără reproș. Pe 20 martie, tandemul rădăuțean a încheiat a treia zi de concurs (la una dintre probe contând de data aceasta și timpul obținut) cu 0 puncte penalizare, meritându-și, pe deplin, calul – cocarda, călărețul – cupa și diploma de lideri ai probei la categoria la care au concurat. Calul de sport românesc câștigător s-a născut și a „copilărit” la Herghelia Jegălia din județul Călărași, dar ulterior a fost preluat în disciplina și antrenoriatul profesionist de la Herghelia Rădăuți. În Italia el a fost și nu a fost o mare surpriză. Anul trecut, Zoltan, un „puriu” abia în concursurile la care a participat în România, a obținut rezultate remarcabile care se cereau numaidecât probate la alt nivel. Superbul cal s-a antrenat în manejul Hergheliei Rădăuți toată iarna, sub directa supraveghere și implicare a lui Ionel Moroșan, iar în Italia a cules lauri, spre deplina satisfacție a Direcției Silvice Suceava. „Este cel mai important rezultat obținut la concursurile internaționale de sărituri peste obstacole obținut de un cal și un călăreț ai Hergheliei Rădăuți. Performanțele obținute în Italia cu un cal de sport românesc tânăr de 5 ani (și asta este foarte important pentru că este probabil unul dintre puțini cai de sport românesc aflați în competiție) vin după o absență de cel puțin 15 ani. Aprecierile la adresa acestui cal venite din partea Federației Române Ecvestre și din partea cluburilor hipice din România și din Europa sunt cu atât mai importante și ne fac să privim cu încredere participările viitoare la competițiile ecvestre de sărituri peste obstacole” a declarat Cristian Tomniuc, șef birou Cai de rasă din cadrul Direcției Silvice Suceava – Romsilva. Una dintre aceste competiții, la care Zoltan și Moroșan vor arăta din nou de ce sunt în stare, va fi concursul hipic de sărituri peste obstacole înscris în calendarul Federației Ecvestre Române, „Cupa Bucovinei”, care se va desfășura la Suceava, la sfârșitul lunii iunie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: