„Poiana Stampei împădurește !”

 

Sub acest titlu, cu un motto pe măsura importanței subiectului („Natura nu știe de glumă, ea este gravă, severă și are întotdeauna dreptate. Defectele și greșelile sunt de fiecare dată ale omului” – Goethe), în ediția din aprilie a Gazetei de Poiana Stampei sunt punctate principalele acțiuni ale gospodarilor comunei ce vizează „împrospătarea” suprafețelor de „aur verde”. Astfel, aflăm că, date fiind condițiile meteorologice favorabile din această primăvară, s-au demarat lucrările de împădurire în suprafețele de fond forestier proprietatea comunei. Conform datelor furnizate de administratorul pădurii, Ocolul Silvic Dorna, prin ing. Irimescu Gabriel – fiu al satului și specialist în tot ceea ce înseamnă silvicultură și nu numai –, s-a stabilit ca pentru primăvara anului 2014 să fie împădurită o suprafață de aproximativ 15 ha cu puieți de molid viabili și de cea mai bună calitate. „Mi-am dorit ca, începând cu acest an, aceste lucrări de împădurire plătite de la bugetul local al comunei să fie efectuate prin valorificarea forței de muncă locale. Drept urmare, o echipă de 30 de persoane din comuna noastră, harnice și iubitoare de natură, în frunte cu dl Vlăduț Candrea, pe care îl recomandă seriozitatea și mai ales experiența, a demarat în forță aceste lucrări. Pe lângă satisfacția unui loc de muncă, retribuit financiar, toți cei care participă în acest an la această acțiune de împădurire au și o mulțumire sufletească dată de speranța că prin munca lor asigură continuitate pădurii și astfel copiii noștri se vor putea bucura de toate binefacerile pe care ni le dă ea, un organism complex cu funcții vitale atât pentru noi, cât și pentru întreaga planetă pentru care noi avem o mare responsabilitate” își motivează ing. Viluț Mezdrea, primarul comunei, demersul pe care l-a inițiat în această primăvară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: