Numai că, în anul acesta, totul a căpătat un aer mai deosebit, mai plin de evlavie, deoarece adunarea noastră s-a petrecut în localul Protoieriei Fălticeni. Totul s-a întâmplat în ziua de joi, 20 martie, în sala de ședințe a Protoieriei. Ne-am adunat aici o parte dintre membrele Societății Femeilor Ortodoxe din România, condusă de dna prof. Aspazia Mancu. Am luat loc pe scaunele de o eleganță austeră, așa cum de altfel este aranjată întreaga sală, ceea te obligă parcă să te smerești, mai ales atunci când, ridicându-ți privirea, ai în fața ochilor icoanele din care te privesc, cu îngăduință, chipurile unor sfinți. Ni s-au alăturat părintele protoiereu Patrolea Constantin și părintele Alexie, stareț al Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului de la Groși, mănăstire ce adăpostește un cămin de bătrâni care beneficiază de ajutorul Societății. După datină, Sfinția sa părintele protoiereu ne-a blagoslovit adunarea și împreună am rostit rugăciunea Tatăl nostru. Apoi, Sfinția sa ne-a vorbit despre cea care a fost ocrotitoarea sărmanilor, Sfânta Parascheva, care este și patroana societății noastre. Am ascultat cu atenție, evlavie și respect cele rostite de Sfinția sa, iar la sfârșit i-am mulțumit cu recunoștință. Părintele Alexie ne-a vorbit despre importanța smereniei și a milostiveniei față de aproapele nostru aflat în neputință și i-a mulțumit doamnei președinte pentru ajutorul acordat celor care și-au găsit liniștea în căminul mănăstirii. În partea a doua a întrunirii noastre, dna prof. Mancu ne-a prezentat bilanțul activității Societății pe 2013. Astfel, am aflat cât de multe persoane nevoiașe au primit în fiecare săptămână pachetul cu alimentele atât de necesare, câte dintre ele au beneficiat și de un ajutor bănesc pentru rezolvarea unor probleme serioase și pentru procurarea de medicamente. De asemenea, dna președintă i-a exemplificat pe cei care au venit cu donații, atât în nume propriu, cât și în numele societăților comerciale pe care le conduc. Din cele prezentate a reieșit că Societatea are o activitate rodnică pusă în slujba semenilor noștri aflați în dificultate. Deși octogenară, dna prof. Mancu se dovedește a fi în continuare o persoană foarte activă, mânuind cu multă seriozitate și înțelepciune problemele Societății, ajutată, bineînțeles, de celelalte persoane care fac parte din comitet. Întrunirea noastră s-a încheiat într-un mod foarte plăcut. Ne-am constituit într-un grup coral ad-hoc și i-am înălțat un „Mulți ani trăiască!” celei care își aniversa ziua de naștere în data de 22 martie, dna prof. Mioara Gafencu. Au urmat îmbrățișări și urări de bine din partea tuturor participantelor. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă de bună-cuviință, respect și lumină. Printre noi s-a aflat și corespondenta Radio România Actualități, dna Mihaela Buculei. Mulțumindu-le gazdelor noastre de la Protoierie, am plecat către casele noastre cu sufletul parcă mai plin de lumină și mai liniștit. COCA UDIȘTEANU
Ca în fiecare an în Postul Mare, postul Paștelui, și anul acesta membre ale Societății Femeilor Ortodoxe Române, filiala Fălticeni, s-au întrunit pentru a primi binecuvântarea bisericii din partea unui preot.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii