Rezultate bune înregistrate de sportivii suceveni la Campionatul Județean de Cros

La sfârșitul săptămânii trecute, în zona Metro – fosta Galeria Mall, s-a desfășurat Campionatul Județean de Cros. Competiția a fost organizată de Asociația Județeană de Atletism, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava.
 

,,Din cauza calendarului competițional foarte încărcat, Consiliul Director al Asociației Județene de Atletism Suceava a hotărât ca acest concurs să se desfășoare vineri, 21 martie, înaintea finalei Campionatului Național de cros care va avea loc pe 29 martie. Cu siguranță, dacă am fi putut și am fi organizat concursul în weekend, ne-am fi bucurat de o participare mult mai numeroasă. Cu toate acestea, competiția adresată celor mai mici atleți din județul Suceava a fost un bun prilej de promovare a sportului și în special a atletismului. Asociația Județeană de Atletism Suceava și-a propus anul acesta să organizeze în premieră în județul Suceava «Cupa Cartierelor», pe etape, și o finală care va avea loc pe Stadionul «Areni», competiție ce-și propune să promoveze imaginea atletismului în județ și să lărgească aria de selecție pentru performanță”, a declarat Elena Rață, președinta Asociației Județene de Atletism. Rezultate consemnate la Campionatul Județean de Cros: Categoria copii I 1. Dănuț Bahan – CSȘ Suceava 2. Lucian Dracinschi – CSȘ Gura Humorului 3. Alexandru Pintilei – CSȘ Gura Humorului Categoria junioare III 1. Corina Murariu – LPS Suceava 2. Ana Sadoveac – LPS Suceava 3. Lorena Serediuc – LPS Suceava Categoria copile II 1. Melisa Stanciuc – CSȘ Suceava 2. Petra Caraciuc – CSȘ Suceava 3. Georgiana Naghi – CSȘ Suceava Categoria copii II 1. Darius Melniciuc – CS Olympic Suceava 2. Dimitrie Scolobiuc – CSM Suceava 3. Augustin Ursache – CSȘ Suceava Categoria copile III 1. Alexandra Verdeș – CSȘ Suceava 2. Denisa Reguș – CSȘ Suceava 3. Gabriela Lucaci – CSȘ Gura Humorului Categoria copii III 1. Ion Vodă – CSȘ Suceava 2. Vasile Stamatin – CSȘ Suceava 3. Fabian Stanciuc – CSȘ Suceava Categoria copile I 1.Andreea Brînză – CSȘ Gura Humorului 2. Elena Brădișteanu – CSȘ Suceava 3. Iuliana Cozorici – CSȘ Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: