„La Francophonie diverse”

Francofonia înseamnă pace, înțelegere și toleranță, trei valori esențiale ale umanității. Francofonia presupune o solidaritate de grup, o conștiință comună. Trebuie să fim capabili să dialogăm, pentru a avea o lume mai bună, pentru a promova realizările locale.
 

Pentru a celebra Francofonia, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, ,,App Cantemir” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava au inițiat un parteneriat școlar având următoarele obiective: cunoașterea termenului de francofonie, definirea lui, 10 motive bune pentru a studia limba franceză, stimularea elevilor spre o mai bună cunoaștere a limbii franceze prin realizarea unui scurt program artistic în limba franceză, încurajarea schimburilor culturale cu elevi francofoni de aceeași vârstă, creșterea încrederii elevilor în propria persoană prin intermediul unei comunicări eficiente în limba străină, precum și sensibilizarea elevilor, părinților și cadrelor didactice cu privire la importanța învățării limbii franceze ca posibilitate de comunicare și modalitate de cunoaștere și înțelegere multiculturală. Elevii pregătiți de prof. Băbăscu Melania, Maxim Irina, Murea Ioana și Petrișor Valentina de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și de prof. Gvinda Bianca, Roboschi Elena de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au realizat în ziua de 20 martie a.c. un spectacol plin de culoare prin desene și afișe, muzică, dans, gastronomie specifică țărilor francofone, piese de teatru. S-au interpretat melodii din repertoriile Larei Fabian, Zaho, Zaz, Indila, Demis Roussos. Spectacolul s-a încheiat pe ritm de dans, aducând bucurie și pace în sufletele participanților. Scopul de a promova limba franceză ca diversitate culturală și lingvistică, pe care organizatorii și l-au propus, a dat rezultate, deoarece un număr tot mai mare de elevi se implică în aceste activități și participă la concursurile și olimpiadele școlare în limba franceză. (MELANIA BĂBĂSCU, ANCA IORDACHE)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI