„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac !”

(Luca XXIII, 34) „Doamne, ieri pe înserate Ți-au furat Crucea din spate, Îngerii sau vreun tâlhar, Să-ți probeze slava pe cântar!”

 

Catrenul acesta este „inspirația” unui evlavios creștin dintre cei mulți ce urmăresc cu atenție „evoluția intelighenției” cu care se împodobesc ziarele și se laudă televiziunile, după cuvântul psalmistului, „cu căruțele și cu caii lor” (Ps. XIX, 8), dar mesajul este demn de a fi luat în seamă, pentru că în el sunt cuprinse două teme: una ce dă răspuns poruncii Mântuitorului care zice: „Luați jugul Meu asupra voastră și vă învățați de la Mine” (Matei XI, 29), și alta care acoperă preocuparea „unui segment social” cu tentă raționalist-atee, ce „pune pe cântar slava lui Dumnezeu” care-i privează de „odihna sufletească” și sunt permanenți „căutători în deșertul sufletului”, acesta fiind tot mai arid, tot mai întins și mai tensionat. Sigur, „noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” (Ps. XIX, 8), singurul „care face minuni” (Ps. LXXVI, 13) și „poate ierta păcatul lor, pentru că nu știu ce fac!” Tabloul clasic al Răstignirii și glasul stins din pricina chinurilor îndurate fac tot mai convingător mesajul transmis peste veacuri, care este reluat cu deosebire în zilele închinate cinstirii Sf. Cruci. Cum timpul Postului Mare cuprinde șase săptămâni, dar este prelungit și cu Săptămâna Mare, Părinții Bisericii au găsit de cuviință ca prin așezarea cinstitei Cruci în Duminica a III-a, adică la mijloc, „tot creștinul” să se întărească în ostenelile duhovnicești cu convingerea că în acest urcuș nu este singur, că brațele deschise ale Mântuitorului de pe Cruce îl cuprind și pe el, că versul: „Ieri pe înserate, Ți-am furat Crucea din spate” este ceea ce El așteaptă de la fiecare. Nu, „n-o să punem slava Lui pe cântar” și nici nu ne vom îndepărta de El, chiar dacă ofertele de divertisment sunt tot mai ispititoare și se îmbracă în „pachete de vacanță pentru Paște” legate cu fundiță roșie, cu propunerea: ia-le, toate-s bune și special pregătite pentru tine! Un creștin, conștient de rostul său și de importanța țintei la care trebuie să ajungă, privind către Înviere, alege cu ușurință cui slujește, zicând în neaoșa lirică românească: „M-am săturat de-atâta bine,/ Fă-mi, Doamne, loc, pe Cruce lângă Tine!” M-am gândit să aștern aceste rânduri pentru a devoala „capitalismul ca artă poetică” cu care se încearcă deturnarea sensului duhovnicesc al Postului Mare și al Marelui Praznic al Sf. Învieri. Se întâlnesc în această perioadă „ofertele anticreștine” pe care diavolul, prin slujitorii săi, le grămădesc în calea credincioșilor ca să li se abată atenția la cu totul altceva decât la progresul spiritual, asigurând societatea ca să aibă parte de un adevărat război duhovnicesc. Unii îl vor câștiga și se vor bucura cu adevărat de Luminata zi a Învierii, alții, însă, vor călători în locuri exotice, departe de casă și de familii, departe de liniștea pe care o dă atmosfera sobră a unei biserici de la țară sau a unei mănăstiri bucovinene… Se vor duce și, golindu-se de chipul lui Dumnezeu, când se vor întoarce ne vor povesti și se vor lăuda că au găsit raiul pe pământ, plin de frumuseți, dar fără de rod. Se vor întoarce din nou și se vor îmbrăca în haina grea a vieții pe care au lăsat-o la scara avionului, și-atât. Of, câtă risipă și câtă osteneală, câte mângâieri ar fi adus „investițiile” acestea dacă s-ar fi folosit pentru alinarea celor aflați în dificultate! De ce? Pentru că sărbătorilor – dar cu deosebire cele cu impact social major, cum este Sf. Înviere – li s-a deturnat mesajul printr-o lucrare diavolească „de înaltă subtilitate”, ajungându-se la confuzia potrivit căreia trebuie să se petreacă prin cântec și jocuri, prin organizare de evenimente mondene și concerte, prin organizarea de mese îmbelșugate și altele, care să creeze ambientul bunei dispoziții. Acestea toate nu puteau fi promovate în familiile cu spirit religios profund, ce țin de morala creștină și de conștiința că sărbătoarea este „contractul între om și Dumnezeu” prin care „timp de câteva ceasuri din cele șapte zile ale săptămânii” să se dea și Creatorului cinstea cuvenită. Atât, câteva ceasuri sau măcar unul să-l dai lui Dumnezeu în Liturghie, cu atât mai mult în timpul Postului, în Săptămâna Mare și la Praznicul Sf. Învieri. De tot râsul și de mare îngrijorare „se dau în stambă” tinerii noștri care acceptă chemarea „vedetelor” pentru a „aduce urâciunea pustiirii” asupra unor comunități și oameni care n-au nicio vină decât că sunt contemporani cu astfel de „propovăduitori”. Sigur, slujesc și ei pe cineva, ba chiar sunt adevărați sclavi care „pentr-un ban” și-au vândut sufletele. Duminica Sf. Cruci vine ca să ne aducă mesajul Domnului de a-L urma prin renunțarea la toate ofertele zgomotoase și găunoase lipite pe garduri și pe stâlpi. Acum Domnul ne cheamă cu dragoste și trezește speranța veșniciei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” (Marcu VIII, 34). Simplu și concis, ne pune în față suferința Crucii Sale ca să ne dea curaj în propriile noastre suferințe și să ne ridice atunci când cădem sub ea, ca una care lucrează nevăzut în „cei care cred” și care o cinstesc în rugăciunile lor prin cuvintele mărturisitoare din Acatist: „Bucură-te Cruce, păzitoare a creștinilor!” Credinciosul practicant, preocupat de urcușul duhovnicesc către Înviere, se va ruga Domnului totdeauna prin cuvintele deja amintite: „Fă-mi Doamne loc pe cruce lângă Tine”, că lângă Tine fiind mă vei ajuta să rămân acolo chiar și în intimitatea familiei după ce mă voi întoarce de la biserică și mă voi bucura de masa pe care am pregătit-o pentru Paște după posibilități, dar fără a uita pe cei care nu-și pot pregăti o astfel de bucurie. Totul gravitează în jurul Crucii Domnului, pentru că au devenit una și de nedespărțit, iar cine crede altfel își asumă responsabilitatea pierderii Adevărului și mântuirii. Trebuie să știm că fără Cruce, patimi, punere în mormânt și pogorâre la iad, nu există nici Înviere, și cine rupe legătura dintre Mântuitorul și altarul Său de jertfă – Crucea Sa, nu poate avea bucuria Învierii. Închei cu versurile lui Gherontie Prodromitul închinate Sf. Cruci: „Astăzi voiesc a-ți aduce/ Laudă sfințită Cruce,/ (…)/ Bucură-te armă sfântă,/ Bucură-te, lumea-ți cântă/ (…)/ Bucură-te și eu ție,/ Astăzi cânt cu bucurie !” Pr. I. FILON