Iar joi, la Grădinița „Lizuca” Fălticeni, s-a sărbătorit această zi. Copiii de la grupa „Isteții” au confecționat avioane pe care au desenat chipuri vesele, după care le-au lansat în curtea grădiniței, în prezența părinților, bunicilor, cadrelor didactice. De remarcat a fost și sprijinul preșcolarilor de la grupa „Campionii”, care au amplificat fericirea prin interpretarea cântării biblice „Fericirile”. „Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive, de mulțumire, bucurie intensă, așadar un frumos prilej de a o serba. Fericirea este o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină pe care o trăim în atmosfera grădiniței, fericire ce se poate citi cu ușurință pe chipurile copiilor, dar astăzi, la ceas aniversar, am «lansat» fericirea, în mod simbolic, tuturor oamenilor de pe planeta noastră. Fiind motivați de acest eveniment, copiii au confecționat avioane pe care le-au decorat cu multe chipuri vesele și-apoi le-au lansat în curtea grădiniței. Astfel, fiecare copil a avut în mâinile sale propria fericire, pe care a lansat-o cu mult drag știind că «nefericirea este pretutindenea, dar și fericirea de asemenea», cum a spus Voltaire”, ne-a informat ed. Doinița Balan.
În fiecare an, pe 20 martie, potrivit unei decizii luate de Adunarea Generală a ONU, este sărbătorită Ziua Internațională a Fericirii.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii