Când literele încep să ardă la spital…

 

Militarii Detașamentului de pompieri Suceava au intervenit, miercuri seară, în jurul orei 9, cu o autospecială de stingere, una pentru descarcerare și o autoscară mecanică, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la reclama luminoasă a Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, montată la nivelul etajului zece al clădirii. La sosirea echipajelor, ardea prima literă „A” din componența cuvântului „SUCEAVA”, existând pericolul de propagare la celelalte litere ale siglei. Pompierii au scos de sub tensiune firma luminoasă, după care au localizat și lichidat incendiul cu ajutorul a două stingătoare cu pulbere și dioxid de carbon, tip „P6”. Au ars materialele combustibile din care era confecționată litera și s-au degradat literele învecinate precum și un metru pătrat din fațada clădirii. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric cu izolația deteriorată și a fost favorizat de vremea ploioasă. Nu s-au înregistrat victime omenești.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI