Lipsește un minister

Dintr-o știre cam veche și cam pitită, desprăfuiesc vestea că, anul trecut, reprezentanții CE solicitau României ca în perioada 2014-2020 să aloce „fonduri importante și să definească programe clare pentru combaterea sărăciei”. Ulterior, ca un fel de răspuns, dinspre ministerul muncii și, totodată, al protecției sociale, un secretar de stat anunța că… „după mai bine de nouă ani, am readus combaterea sărăciei în prim-planul agendei politice guvernamentale”, o țintă de lungă perspectivă fiind scoaterea de sub pragul sărăciei a aproape 600.000 de români.

 

Se preciza, totuși, că acest zel de pe urmă reprezintă „o condiționalitate a acordului cu UE”. Că, altfel, cine știe ce se punea în… prim-planul agendei? Iar concret se anunțau oarece suplimentări la venitul minim garantat. Și mai concret, deunăzi se avertiza că România, aflată pe ultimul loc din UE după nivelul de trai al populației, a intrat (din nou…) în vizorul PE din cauza riscului ridicat de sărăcie. Și mai concret, la standard de viață suntem ultimii, cu un risc de sărăcie de 41%, enorm față de media europeană de 24%. Context în care, dacă tot se reașază oameni pe ministere, s-ar putea avea în vedere (astfel încât chestia cu prioritatea agendei să nu rămână vorbă în vânt) chiar înființarea unui minister anume al sărăciei. Deși n-ar fi exclus să (ni) se spună că, în fond, suntem prea săraci ca să ni-l permitem.